Andrei Cristea a ajuns la Karlsruher, unde e efectuat vizita medicală și a intrat în pregătirile sale noii sale echipe. Atacantul român a semnat cu echipa din 2.Bundesliga și oficialii nemți se arată încântați de reușita transferului.
„Au fost negocieri grele. Suntem cu atât mai fericiți cu cât am finalizat aceste negocieri și Andrei Cristea va întări atacul. Suntem convinși că ne poate ajuta pe termen lung„, a spus Ingo Wellenreuther.
Andrei Cristea l-a completat pe oficialul german, privind cu încredere la îndeplinirea obiectivului, evitarea retrogradării.
„Sunt bucuros că în sfârșit am reușit transferul. Abia aștept să-mi cunosc noii colegi astfel încât să reușim împreună să urcăm în clasament”,a declarat Cristea pentru siteul oficial al clubului.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER