Andrei Cristea a fost amenințat cu pistolul în vestiar

Finalul meciului de la Buzău a fost marcat de incidente, apogeul fiind atins în momentul în care un fan al Gloriei a intrat cu un pistol în vestiarul oaspeților.

Totul a pornit de la gestul nesportiv al lui Homei, care, cu două minute înainte de final, a șutat intenționat în Eric Bicfalvi. Imediat, un spectator iritat a reușit să pătrundă în spațiul de joc, protestele acestuia continuând și după fluierul final, atunci când Ninu, Jozic și Tudose au intrat în conflict cu maseurul Politehnicii.

„Așa ceva n-am văzut în viața mea! Maseurul a fost bătut după meci de către jucătorii Gloriei, iar un individ a intrat în vestiarul nostru cu un pistol și l-a amenințat pe Cristea. Îmi vine să mă retrag din fotbal!”, a spus, profund afectat, antrenorul lui Poli, Ionuț Popa. Incidente au existat și între cele două galerii, care la finalul întâlnirii au aruncat unii într-alții cu sticle și pietre.

Publicat: 02 03. 2008, 19:08
Actualizat: 02 03. 2008, 19:36