Andrei Cristea îi forțează mâna lui Bonetti, înainte de Dinamo – Barcelona!** Vârful e în formă maximă: a dat un gol și trei pase decisive în amicalul cu Mioveniul
Fost golgheter al Ligii I, în formă maximă înaintea meciului Barcelona – Dinamo. A marcat un gol și a dat trei pase decisive cu trei zile înainte de partidă
Andrei Cristea nu a prins lotul primei echipe la meciul de la Brașov, dar a arătat o formă de zile mari în amicalul de azi dintre Dinamo II și CS Mioveni, încheiat cu victoria „câinilor”, scor 6-0. Fostul golgheter al sezonului 2009-2010 al Ligii I a marcat primul gol al întâlnirii, dintr-o pasă a lui Cosmin Matei, și a oferit apoi trei assisturi, câte unul pentru Axente, Curtean și Matei. Atacantul dinamovist a arătat o formă foarte bună, evoluând până în minutul 75, când a fost schimbat cu Elvis Onyema, jucător care a jucat în trecut la Barcelona B, iar în prezent se află în probe în „Ștefan cel Mare”.
A debutat Elvis
Elvis a ajuns joia trecută în România și a efectuat deja câteva antrenamente sub comanda lui Dario Bonetti. Antrenorul roș-albilor a solicitat câteva zile de răgaz pentru a se edifica în privința atacantului care a trecut și pe la echipa B a Barcelonei, timp în care îl va monitoriza la antrenamente pe nigerian.
Africanul a debutat, așadar, azi, și a avut câteva incursiuni interesante în puținul timp petrecut pe teren; opinia generală a fost că acesta nu a impresionat prea tare. Chiar dacă va convinge, o altă problemă în vederea legitimării lui Elvis sunt și pretențiile financiare ale fotbalistului, care în acest moment solicită un salariu peste ceea ce sunt dispuși să achite roș-albii.