Andrei Ionescu era nemulțumit la finalul partidei cu Rapid, scor 1-1. Mijlocașul oltean l-a lăudat pe portarul Rapidului, Dani Coman, și a afirmat că rezultatul final a dezavantajat echipa din Bănie.
"Am jucat foarte bine astăzi, dar am întâlnit un Coman senzațional căruia Rapidul ar trebui să-i mulțumească înzecit. Fotbalul a fost nedrept cu noi astăzi", a spus A. Ionescu.
"U" Craiova și Rapid au terminat la egalitate, scor 1-1, într-o partidă disputată în Bănie. Rapid a deschis scorul în minutul 14, prin Boya, iar Craiova a egalat 10 minute mai târziu, prin Costea. Același Costea a mai ratat un penalty în minutul 54, apărat de Coman. Universitatea a avut și un gol anulat, în minutul 72, dar reușita lui Baird a fost anulată pentru un presupus fault la Maftei.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER