Andrei Ivan a fost în centrul unei scene șocante. Atacantul Craiovei a rămas inconștient pe teren, după ce a primit o lovitură în ceafă de la Mihai Bălașa. Din fericire, Ivan spune că se simte bine.
În minutul 34, suporterii și-au ținut respirația. Andrei Ivan a rămas inconștient pe gazon, după un cot în ceafă primit de la Bălașa. Imediat, Florin Niță a intervenit și a încercat să-i scoată limba, pentru a nu se sufoca. Toată scena a fost urmărită cu înfrigurare de familia lui Ivan, care se afla pe stadion. Sora și mama jucătorului au avut nevoie de îngrijiri medicale, din cauza șocului pe care l-au trăit. Din fericire, Ivan spune că se simte bine i-a mulțumit public lui Niță:
„Sunt bine, mi-am revenit. Îi mulțumesc lui Niță că a venit să-mi scoată limba… leșinasem. Sunt bine, o să-mi fac mâine analizele. Nu știam că sora mea a leșinat… O să vorbesc cu ea acasă”, a declarat Andrei Ivan.
Atacantul de 20 de ani a vorbit și despre eșecul cu 1-0 în fața FCSB-ului. Ivan este de părere că lipsa experienței a făcut diferența: „Trebuie să mai prindem experiență și apoi o să ne fie și nouă mai ușor. Asta este, trebuie să o luăm de la capăt și să câștigăm cu Astra. Obiectivele noastre sunt să terminăm pe podium și să câștigăm Cupa”, a mai spus Ivan.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER