Andrei Ivan, din nou decisiv pentru Craiova: „Sunt în formă bună, sper să o țin tot așa!” Ce spune de convocarea la națională

Andrei Ivan a adus victoria Universității Craiova în meciul cu Pandurii Târgu Jiu, scor 2-1 în etapa a 14-a din Liga 1, și a ajuns la patru meciuri la rând cu gol marcat. Atacantul de 19 ani vrea să îl convingă pe Christoph Daum să îl păstreze în lotul naționalei pentru meciul cu Polonia.

„Sunt mai motivat acum, că sunt în lotul largit pentru meciul cu Polonia și sper să fiu în primii 23. Contează că am luat cele trei puncte și că sunt în formă bună. Sper să o țin tot așa și să marchez și la meciul următor. Contează că am câștigat și că suntem acolo, sus. Nu trebuie, însă, să ne îmbătăm cu apă rece. Trebuie mai întâi să intrăm în play-off și apoi vedem ce va fi”, a declarat Andrei Ivan, la finalul meciului cu Pandurii, pentru Dolce Sport.

Simon Măzărache (foto), care a deschis scorul în minutul 53, crede că el și coechipierii lui de la CS Universitatea Craiova au fost mai motivați decât adversarii de la Pandurii Târgu Jiu.

„Am ratat foarte mult în prima repriză. Cred că dacă aveam 3-0 la pauză nu se supăra nimeni. În a doua repriză am avut 10 minute în care nu știm ce s-a întâmplat, apoi am înscris golul acela și am intrat în joc. Am crezut până în ultima secundă că putem să câștigăm. Dacă ați văzut, la 1-1, nea Gigi (n.r. – Mulțescu) a făcut niște schimbări ofensive și cred că ne-am dorit mai mult victoria decât ei. Și am fost răsplătiți la final cu un gol. A fost o oarecare agitație, să zic așa, ne întrebam între noi: >. Ba înțelegeam că vin, ba că trimit echipa a doua, dar au venit, au jucat la potențial maxim, cu ambiție, au vrut să demonstreze că merită ce au de luat din urmă„, a afirmat Măzărache, la Digi Sport.

Măzărache, care a ajuns la cinci goluri în actuala stagiune din Liga 1, nu mai marcase de o lună și jumătate, de la meciul disputat împotriva Concordiei Chiajna, în etapa 8-a.

„Mă gândeam să înscriu un gol, că ar fi bine pentru mine. A venit, în sfârșit, și sper să continui la fel. În primul rând, la începutul meciului vreau să câștige echipa, acesta este obiectivul pe care mi-l propun înainte. Dacă înscriu este un bonus. Am înscris, am câștigat, deci suntem fericiți”, a conchis Măzărache.

MEDIAFAX

Publicat: 29 10. 2016, 17:38
Actualizat: 29 10. 2016, 17:39