Mihai Rotaru, o nouă lovitură de senzație! Galatasaray face totul pentru a perfecta transferul lui Andrei Ivan. Care e singura dilemă | EXCLUSIV

Mihai Rotaru este foarte aproape să dea o nouă lovitură prin transferul lui Andrei Ivan la Galatasaray, formație la care mai evoluează Alexandru Cicâldău, fost jucător al Universității Craiova, și Olimpiu Moruțan, adus de la FCSB.

Evoluțiile bune din ultimul timp ale lui Andrei Ivan nu au rămas neobservate, iar turcii sunt mai aproape ca oricând să achiziționeze un nou jucător român, care să pună umărul la redresarea echipei.

Fatih Terim este impresionat de aportul lui Cicâldău, respectiv Moruțan, motiv pentru care crede că piața de jucători din România ar putea fi oportună pentru a stabiliza formația Cim Bom, în condițiile în care nu dispune de un buget considerabil de transferuri.

Andrei Ivan, foarte aproape de un transfer la Galatasaray. Mihai Rotaru pune o condiție

ProSport anunță în exclusivitate că Mihai Rotaru, finanțatorul Universității Craiova, este la un pas să realizeze o nouă afacere spectaculoasă. Galatasaray a demarat negocierile pentru transferul lui Andrei Ivan, iar în acest moment o singură condiție mai este de pus la punct: momentul în care mutarea se va produce.

Potrivit surselor noastre, patronul din Bănie nu dorește să pericliteze șansele la titlu pe care le are Universitatea Craiova, tot mai în formă după venirea lui Laurențiu Reghecampf pe bancă, astfel că dorește ca transferul să se facă la finele sezonului, din vară, pentru a nu risca.

De partea cealaltă, turcii ar solicita ca Andrei Ivan să sosească la Istanbul în perioada de mercato din iarnă, în ideea în care legendarul Fatih Terim are în plan să îmbunătățească lotul formației din Super Lig aflate pe locul 8, ultima dată învinsă cu 2-1 în derby-ul cu Beșiktaș.

În urmă cu doi ani, atacantul de 24 de ani se întorcea în Bănie după experiențele nefericite de la Rapid Viena și Krasnodar în ideea de a-și relansa cariera și a intra din nou în vizorul echipei naționalei. Între timp, relația sa cu patronul Mihai Rotaru a devenit una specială, de prietenie, recunoscută public de către finanțator.

Astfel, omul de afaceri care o susține pe Universitatea Craiova va fi dispus să accepte viitoarea ofertă a lui Galatasaray, mai ales în contextul în care clubul ar urma să încaseze o sumă importantă de bani, însă dilema cea mare este reprezentată de obiectivul echipei, dar și de găsirea unui înlocuitor în echipa antrenată de Reghecampf.

Laurențiu Reghecampf va trebui să-i găsescă, împreună cu Mihai Rotaru, urgent un înlocuitor lui Andrei Ivan. Transferul său la Galatasaray e doar o chestiune de timp. Sursă foto: SportPictures

Galatasaray a acceptat condiția pusă de Mihai Rotaru la transferul lui Alex Cicâldău. Finanțatorul o încearcă din nou

Speranțele lui Mihai Rotaru că turcii vor accepta întârzierea transferului până în vară au un fundament. În vară, atunci când Alex Cicâldău a fost intens curtat de clubul turc, finanțatorul a găsit înțelegere la Fatih Terim, prin intermediul agenților Becali, ca mutarea să nu se facă imediat.

Motivul a ținut tot de obiectiv. Universitatea Craiova și-a propus să acceadă în grupele UEFA Conference League, astfel că prezența lui Cicâldău pe teren ar fi fost un factor exponențial pentru a trece de al doilea tur, în opinia lui Rotaru.

Ipoteza nu a funcționat. Echipa din Bănie a eșuat lamentabil cu KF Laci, în Albania, scor final 1-0, după un meci în care oltenii au făcut un joc foarte slab, care nu a dat speranțe pentru al doilea meci, deși rezultatul a fost la limită.

Galatasaray nu a mai așteptat și returul (0-0), astfel că Cicâldău a plecat la Istanbul pentru a semna cu noua sa echipă.

Publicat: 27 10. 2021, 11:00
Actualizat: 27 10. 2021, 13:28