Aflat pe lista de achiziții a mai multor echipe din Liga 1 și promovat cu fiecare ocazie de fostul președinte al LPF, Dumitru Dragomir, Andrei Marc ar fi putut ajunge la Steaua în vara trecută. Gheorghe Ștefan spune că cei din Ghencea l-au vrut pe internaționalul de tineret, dar că aceștia l-au preferat în cele din urmă pe Varela. Marc a fost în discuții și pentru un transfer la CFR Cluj, mai ales după numirea lui Vasile Miriuță pe banca ardelenilor, dar aceștia s-au speriat de prețul fixat de moldoveni. Fundașul central este curtat în continuare de belgienii de la Genk, dar este și pe lista italienilor.
„Nu sunt supărat pe Miriuță. Dragoste cu sila nu se poate. Eu înțeleg dacă un jucător sau un antrenor găseste un loc în care să îi fie mai bine. L-aș primi pe Miriuță înapoi, dar dacă oamenii ăștia de acum se vor descurca la fel de bine sau mai bine nu l-aș lua înapoi”, a declarat „Pinalti” Ștefan la Dolce Sport.
Gheorghe Ștefan: „Steaua l-a vrut pe Marc, dar l-au preferat pe Varela”
„Astra s-a interesat de Marc, eu am cerut un milion de euro plus 50 % dintr-un viitor transfer, dar prețul li s-a părut prea mare. În doi, trei ani poate să joace la națională, e un jucător puternic, are joc de cap. Și cu Steaua am avut o discuție în vară, dar ei l-au preferat pe Varela”, a mai spus Gheorghe Ștefan
Miriuță: „Se cere o sumă prea mare pentru Marc”
„Se cere o sumă prea mare pe Marc. El e un jucător bun, dar la sumele astea e cam greu în ziua de azi. Eu iubesc tinerii, am lucrat cu tineri și mi-aș dori ca și la CFR, în cel mai scurt timp, să vedem un jucător tânăr din pepiniera proprie”, a declarat Vasile Miriuță la Digi Sport.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER