Andrei Prepeliță, primul interviu ca antrenor la FC Argeș: „Cred că și arbitrul a văzut că am avut un comportament decent!”
Andrei Prepeliță, mijlocașul în vârstă de 35 de ani al lui FC Argeș, a fost nevoit să ocupe locul de antrenor pe banca tehnică la meciul cu Hermannstadt, încheiat la egalitate, scor 2-2.
FC Argeș a remizat cu Hermannstadt, scor 2-2, în etapa cu numărul 14 din Liga 1, după ce a fost condusă cu 0-2. Malele a reușit „dubla” pentru piteșteni, în minutele 66, respecitv 81. Dâlbea și Addae au punctat pentru sibieni, în minutele 9, respectiv 55.
Antrenorul Augustin Eduard a fost suspendat pentru această întâlnire, iar secundul Andrei Speriatu a acuzat probleme medicale înaintea partidei, motiv pentru care piteștenii s-au văzut nevoiți să îl responsabilizeze pe cel mai experimentat jucător din lot, Andrei Prepeliță.
Andrei Prepeliță, primul interviu ca antrenor la FC Argeș
Triplu campion cu FCSB, Andrei Prepeliță a stat pe banca tehnică și a oferit indicații jucătorilor pe tot parcursul partidei.
„Avem jucători indisponibili, accidentați. Sperăm să revină toată lumea și să încheiem bine acest campionat. Ne așteaptă o partidă grea la Târgoviște, dar cred că și pentru băieți punctul ăsta e bun pentru moral.
E primul meu meci la care stau pe bancă și nu vreau să mă leg de arbitraj. Cred că și al patrulea arbitru a văzut că am avut un comportament decent.
Ne consultăm (n.r. cei din staff-ul tehnic) și vrem să luăm cele mai bune decizii pentru echipă”, a spus Andrei Prepeliță, la flash-interviurile de după meci.
În urma acestui rezultat, FC Argeș a acumulat 10 puncte, după cele 14 meciuri jucate în Liga 1, însă se află în continuare pe ultimul loc în clasament.
Pentru FC Argeș urmează meciul cu Chindia Târgoviște, din etapa cu numărul 15 a Ligii 1, programat sâmbătă, 19 decembrie, de la ora 15:00, pe Stadionul „Marin Anastasovici” din Giurgiu. Partida va fi transmisă în direct la TV pe Digi Sport, Telekom Sport, Look Sport, dar și în format LIVE TEXT pe ProSport.ro.