Andrei Prepeliță: „Vreau în Cupa UEFA!”
Andrei Prepeliță, mijlocașul echipei Universitatea Craiova, a declarat că și-ar dori cu ocazia împlinirii vârstei de 23 de ani, multă sănătate și rezultate cât mai bune cu formația sa, astfel încât la finalul sezonului, Universitatea Craiova sa poată evolua in viitoarea ediție a Cupei UEFA:
“Îmi doresc să fiu sănătos, iar dacă cel de-al 22-lea an de viață a fost unul bun, în care mi-am propus să avem rezultate cu Universitatea, iar eu să joc cât mai bine și să ajut echipa, și cum suntem în grafic, acum, la alt ceas aniversar, vreau să continuăm panta ascendentă, iar la finalul acestui campionat să evoluăm în Cupa UEFA”.
Mijlocașul Craiovei a mai spus pentru ediție.ro că o altă mare dorință a sa este să evolueze pentru echipa națională intr-un meci oficial :
“Sincer, să fiu sănătos, să joc la fel de bine sau mai bine și să prind o convocare la naționala tricoloră într-un meci oficial”.