Andrei Radu, fundașul stânga în vârstă de 26 de ani al lui Dinamo, a rupt tăcerea după acuzațiile privind salariul său prea mare.
S-a discutat intens despre faptul că Andrei Radu ar avea, la Dinamo, un salariu lunar de 9.500 de euro, însă fotbalistul neagă.
Acesta a dezvăluit că discută cu Răzvan Zăvăleanu, administratorul judiciar al clubului, despre rezilierea contractului, solicitând măcar un salariu sau două pentru a pleca, însă oficialul vrea să scape de el gratis.
Totodată, Andrei Radu a explicat și câți bani a încasat în toată această perioadă de la Dinamo și le-a transmis celor care îl critică faptul că a renunțat la bani pentru echipa la care a petrecut și o parte din perioada junioratului.
„(n.r. Ți-ai depus memoriu?) Hai să te întreb așa: tu ce ai face? Am renunțat la bani pentru Dinamo, pentru a ajuta clubul. Eu încerc să mă înțeleg cu domnul Zăvăleanu. Negociem. I-am mai cerut unul sau două salarii pentru a încheia contractul, dânsul vrea să plec gratis, fără să mai iau niciun ban.
În stagiunea trecută, 2020-2021, am jucat pe 1000 de euro pe lună. De când m-am întors la Dinamo (n.r. 2020), eu am jucat, mereu, în aceste două stagiuni, pe sub 50 la sută din ce era trecut în contract. Am renunțat la 50.000 de euro din salarii, am renegociat mereu în interesul clubului. De la 7000 am renegociat la 5000 și tot așa. Și, indiferent ce era trecut în contract, am luat mereu sub 50%.
Am văzut ce s-a scris, că aș câștiga eu 9500 de euro/lună. E fals. Eu mai am contract până în vara lui 2023 și, când am fost adus de spanioli, în contract era o clauză conform căreia, din stagiunea 2022-2023, salariul meu ar fi urmat să crească la 9000 de euro. Totuși, nici vorbă ca eu să am 9500 în acest moment.
Te mai întreb o dată: tu ce ai face? Caut înțelegere. Discut și o să mai discut cu domnul Zăvăleanu. Sper să cădem de acord. Încerc să mă înțeleg cu el, dar încă n-am făcut-o”, a spus Andrei Radu, potrivit Playsport.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER