Andrei Vlad, lăudat chiar dacă a gafat cu FC U Craiova. „Nu e un portar slab! Este foarte bun pe reflexe și i-a salvat de multe ori pe cei de la FCSB!”

Portarul Andrei Vlad (C), de la FCSB, respinge o minge in timpul meciului de fotbal contra echipei CFR Cluj din etapa a XXIII-a a Ligii 1, disputat pe Arena Nationala din Bucuresti, duminica, 23 ianuarie 2022. GEORGE FILIP / MEDIAFAX FOTO
Vezi galeria foto - 4 poze

Andrei Vlad este lăudat de Alexandru Bourceanu, chiar dacă tânărul portar de la FCSB a gafat cu FC U Craiova.

Andrei Vlad nu a fost un meci bun împotriva celor de la FC U Craiova, scor 2-2, lucru observat și de Gigi Becali, dar goalkeeperul are parte de susținerea unui fost căpitan al vicecampioanei României.

Alexandru Bourceanu a vorbit despre situația lui Andrei Vlad, fotbalist taxat de Gigi Becali după remiza cu FC U Craiova 1948, iar acesta este de părere că tânărul fotbalist este unul dintre cei mai buni portari din România la ora actuală.

Andrei Vlad, lăudat chiar dacă a gafat cu FC U Craiova

Totodată, Alexandru Bourceanu este de părere că Andrei Vlad mai face gafe la FCSB din cauza faptului că încă este foarte tânăr.

„Nu, Andrei Vlad nu e un portar slab. E unul dintre cei mai talentați portari români, poate cel mai talentat din momentul ăsta. E un goalkeeper care joacă foarte bine cu piciorul, pasează foarte bine și cele mai multe acțiuni ale unui portar sunt cele de atac. Contează cum se demarcă să primească mingea, cum schimbă direcția de joc în momentul în care echipa este presată.

Este foarte bun pe reflexe și i-a salvat de multe ori pe cei de la FCSB. Câteodată însă greșește, dar poate acest lucru se întâmplă din cauza vârstei. Portarii se maturizează mai târziu, de regulă”, a explicat Alexandru Bourceanu, fostul căpitan de la FCSB, conform Realitatea Sportivă

FCSB ocupă locul 2 în clasamentul Ligii 1 după remiza cu FC U Craiova 1948. Trupa condusă de Toni Petrea nu a profitat de pasul greșit făcut de CFR Cluj cu Universitatea Craiova și a rămas la 8 puncte în spatele liderului Ligii 1.

Pentru FCSB urmează meciul cu Academica Clinceni, miercuri, 9 februarie, ora 19.55, Live Video Online pe www.prosport.ro și la TV pe Digi Sport 1, Look Sport Plus și Telekom Sport.

Publicat: 07 02. 2022, 16:56