Angelo Niculescu povestește cum arăta ‘eternul derby’ acum 60 de ani! **”La Ciocanul am fost repartizați”

Ușa apartamentului cu numărul 19 este deja deschisă. În fața ei,
Angelo Niculescu ne așteaptă îmbrăcat elegant, într-un costum gri
peste care au trecut anii, și ne poftește în sufragerie, așa cum
procedează cu toți musafirii, „din ce în ce mai puțini în ultima
vreme, ce-i drept”.

Venerabilul tehnician a împlinit la începutul acestei luni 89 de
ani, dar memoria sa uimește pe oricine îi calcă pragul casei.
Urmează o discuție interesantă despre începuturile „eternului
derby” Dinamo – Steaua cu cel care a trăit toate cele 145 de
meciuri (unele, din teren, altele de pe banca tehnică) dintre
marile rivale. Înainte de a deveni antrenorul care a calificat
România la Mondialele din 1970, Angelo Niculescu a trăit, ca
jucător, instaurarea comunismului în țară, la mijlocul anului
1940.

Domnule Angelo Niculescu, Dinamo – Steaua e numit acum „eternul
derby”. Dar la finalul anilor 40, când Internele și Armata abia le
înființaseră, venea lumea la meciuri?
Domnule, venea lumea gârlă! Fiecare echipă avea suporteri din
cartierul de unde provenea. Nu erau atâtea mijloace de relaxare,
așa că oamenii veneau la fotbal. Asta chiar dacă nici Ciocanul,
nici ASA n-au avut mari performanțe la început. Noi, la Ciocanul,
am terminat în primii ani mai pe la mijloc sau în coada
clasamentului. Până la urmă, ne-au adus un antrenor străin, plătit
în valută, care a pus Dinamo pe picioare.

N-ați jucat în primul Ciocanul – ASA, în februarie 1948…
Venisem de la Carmen București, pe care tocmai o desființaseră, și
am semnat cu Dinamo, sau Ciocanul, cum i s-a spus la început. Pe
unii de la Carmen ne invitaseră, alții au fost repartizați la alte
echipe… Eu am reintrat târziu în circuit, așa că n-am jucat în
meciul acela.

Acum…
Dinamo – Steaua a devenit meciul portdrapel al campionatului! Sau
cel puțin așa a fost până în 2000. Cei mai buni jucători din țară
evoluau la cele două echipe. Ei alcătuiau și scheletul naționalei.
Istoria s-a schimbat, la fel și obiceiurile. Noi suntem depășiți de
această democrație în care trăim. Atât social, cât și
sportiv…

Cum era trăit un astfel de derby în anii 40-50?
Domnilor, vă spun doar atât: conducătorii celor două cluburi făceau
pregătiri pentru acest meci cât pentru jumătate de an. Se apropiau
mai mult de echipă, le ofereau toate condițiile jucătorilor și
antrenorilor. Erau și foarte multe avantaje în urma unui Dinamo –
Steaua.

„Case,
promovări și porci la victorie”

Ce fel de avantaje?
Echipa învingătoare avea parte de beneficii materiale. Puteai să
ceri o casă și imediat să-ți fie aprobată această cerere, o
promovare, orice! Vedetele echipelor reușeau să speculeze astfel de
momente. Țin minte cum Ozon a luat un porc din cantonamentul de la
Săftica. L-a cerut după un antrenament și a plecat cu purcelul
acasă după meci. În schimb, echipa care pierdea era marginalizată
de conducere.

Ita,
ultima campionaă „privată”

Ediția 1947-1948 a Diviziei A a fost câștigată de ITA baronului
Francisc von Neumann, cu 50 de puncte. A fost cântecul de lebădă al
fotbalului profesionist în țara noastră, pentru că, în vara anului
1948, Von Neumann a fost alungat din țară, după ce comuniștii i-au
confiscat toate proprietățile. ITA, care strânsese cu banii
baronului cei mai buni fotbaliști români, dar și jucători de
valoare din străinătate, a fost ultima campioană „privată” din țara
noastră.

Clasament
1947-1948
1. ITA 30 22 6 2 129-31 50
2. CFR Timișoara 30 21 3 6 84-43 45
3. CFR București 30 20 2 8 87-42 42
…………………
9. Ciocanul 30 12 4 14 43-47 28
……………….
14. ASA București 30 8 6 16 44-66 22
15. Unirea Tricolor 30 8 5 17 51-86 21
16. Oțelul Reșița 30 7 4 19 45-90 18

În epocă, nu numai Steaua și Dinamo reprezentau influența
invadatorilor. Rapid (pe atunci CFR București) purta pe tricouri un
imens soare, simbolul alianței politice conduse de Partidul
Comunist, care câștigase prin fraudă electorală alegerile din
1946