Anghelache anunță că se pun bazele noului proiect de la Dinamo:** „Vrem să avem o academie ca a celor de la Ajax!” Ce planuri mai are noul președinte executiv al „câinilor”

Dinamo a intrat într-o nouă eră după ce Ionuț Negoiță a pus mâna pe pachetul majoritar de acțiuni al clubului, iar primele efecte se simt deja.

Unul dintre oamenii aduși de Negoiță pentru a pune umărul la redresarea clubului este Constantin Anghelache, unul dintre cei mai fini cunoscători ai stării de lucruri din Ștefan cel Mare.

„Eu mă refeream la un buget în funcție de încasări. În condițiile pe care le oferă domnul Negoiță, bugetul de patru milioane de euro este pentru plata salariilor și primelor jucătorilor. Eu nu am în acest moment toate datele suficiente pentru a face previziuni foarte clare.

În trei patru ani Dinamo trebuie să-și contruiască propria bază de selecție și să nu mai cumpere jucători străini de mâna a doua. Sperăm să jucăm un fotbal atractiv, ceea ce ar atrage și mai mult fanii la stadion.

Dinamo este în perioada de construcție, nu ne gândim la vânzări de jucători, ci să completăm lotul. Nu se pune problema ca în viitorul apropiat să plece un jucător de la Dinamo la Steaua sau invers. Noi vrem să punem bazele unei academii de fotbal ca cea a celor de la Ajax.” a spus Constantin Anghelache la Sport.ro

Președintele executiv a vorbit și despre relația pe care o are cu Mircea Lucescu.

„Sunt prieten vechi cu Mircea Lucescu, dar activitatea de la Dinamo este făcută numai de mine. Nu mă interesează niciun parteneriat cu alte cluburi.” a mai spus președintele executiv al „câinilor”.

Anghelache a mai precizat că se dorește construcția unui nou stadion în Ștefan cel Mare, însă până atunci se dorește ca toate jocurile să fie disputate pe Național Arena, inclusiv cel cu Steaua din acest retur.

„Vom face o evaluare a ceea ce există la Dinamo. În 1990 am vrut să schimbăm stadionul, există preocupare în acest sens.
Dorim să jucăm pe Național Arena ultimele cinci partide din acest sezon.”
a mai precizat Anghelache.

Publicat: 05 04. 2013, 11:39
Actualizat: 05 04. 2013, 11:40