Anghelache confirmă două transferuri la Dinamo: „Kostovski sâmbătă, iar luni vine Zougoula” „Câinii”, amical cu Șahtior
Dinamo a învins, pe teren propriu, cu scorul de 6-0 (3-0), echipa Universitatea Cluj, într-un meci contând pentru etapa a VI-a a Ligii I.
Pentru Dinamo au marcat D. Grigore ’29, ’45 (ambele penalti), Boubacar ’30, Luchin ’57, Curtean ’69 și Rotariu ’85.
Constantin Anghelache s-a arătat mulțumit de evoluția echipei în acest meci și a anunțat că Dinamo s-a înțeles pentru transferul lui Kostovski, care e așteptat mâine în țară. Pe lângă macedonean, „câinii” mai așteaptă încă un jucător luni.
„E o reconstrucție. Important e că jucătorii au arătat o pregătire fizică bună, au rezistat până în minutul 90. Au început să înțeleagă că prin construcție se ajunge în fața porții. Au făcut un meci bun, dar nu extraordinar, ținând cont că adversarul n-a avut ripostă din minutul 20.
Kostovski vine mâine cu mașina personală și până luni o să mai vină un jucător. Lui Kostovski i-am zis să nu conducă noaptea și să vină mâine. Zougoula va veni și el luni” (detalii despre african aici), a spus Constantin Anghelache la Digi Sport.
Președintele „câinilor” a anunțat că Dinamo va disputa un meci amical împotriva Șahtiorului lui Mircea Lucescu. Acesta se va disputa pe șapte septembrie, atunci când în Ștefan cel Mare se va organiza un patrulater la care vor mai particpa Concordia Chiajna și Dinamo Moscova.
„Am vorbit cu Mircea Lucescu să facem un amical. Vom avea o partidă amicală cu Șahtior Donețk în această pauză competițională.” a mai spus Anghelache.