Anghelache s-a răzgândit: „Nu am vorbit cu Stoican”. Președintele lui Dinamo a dezvăluit ce l-a deranjat pe fostul antrenor: „Aflase că se negociază cu Niculescu”
Constantin Anghelache continuă „războiul rece” cu Flavius Stoican și spune care a fost posibilul motiv pentru care fostul antrenor al „câinilor” a decis să demisioneze
În urmă cu aproximativ două săptămâni, Flavius Stoican și-a dat demisia din funcția de antrenor principal al lui Dinamo. Conform unor surse din cadrul clubului, fostul antrenor nu se înțelegea bine cu președintele „câinilor”, Constantin Anghelache, iar între cei doi au existat contre chiar și după ce Stoican a demisionat. Primul care a vorbit a fost Anghelache. Acesta a dezvăluit în urmă cu o săptămână că a avut o discuție cu fostul antrenor când acesta a decis să plece, dar dialogul dintre cei doi a fost negat de Stoican: „Eu am vorbit doar cu Negoiță despre faptul că plec. Cu nimeni altcineva!”.
Astăzi, Anghelache a revenit asupra declarației dată în urmă cu o săptămână în care spunea că „a fost decizia absolută a lui de a pleca, fără nicio influență. Ba chiar l-am rugat să se mai gândească, să vadă cum este, dar a decis să plece. Eu cred că în viață, și când te duci la o echipă, dar si când pleci, fiecare are această opțiune de a alege„. De această dată, președintele lui Dinamo a spus că între el și fostul antrenor nu a existat nicio discuție în acele zile: „Eu nu am discutat cu el atunci, nu știu contextul în care a luat decizia să plece, știu doar că a discutat cu domnul Negoiță. N-a fost nicio discuție în contradictoriu. Eu nu credeam că va pleca, mai ales că avusesem o discuție la telefon. În cele 14 luni la Dinamo a făcut treabă bună, s-a înhămat perfect la strategia clubului„, a spus Anghelache la DolceSport.
Conform spuselor lui Anghelache, Flavius Stoican a fost deranjat de faptul că Ionuț Negoiță s-a interesat de Claudiu Niculescu. „Flavius a venit la mine și mi-a spus că știe că Negoiță a vorbit cu Niculescu. I-am spus care e problema și atât! Dovadă este că nu s-a întâmplat nimic. Noi, după ce a plecat Stoican, am promovat omul pe care îl aveam în conducerea tehnică și nu a fost rău. Dănciulescu a lucrat la fel ca Flavius. Cred că cei doi s-au și consultat înainte de meciul de la Mediaș”.
Culisele conflictului dintre Stoican și Anghelache
Momentul în care Stoican a anunțat că demisionează a surprins pe aproape toată lumea din clubul Dinamo. „Spunea că a obosit, că nu mai poate continua. Ne-a surprins pe toți! Noi acum suntem puțin debusolați pentru că legasem niște relații și acum trebuie să o luăm de la început„, au mărturisit unele surse din cadrul clubului. Alți oameni din interior pretind că între el și Constantin Anghelache a existat tot timpul o relație tensionată și acesta ar fi fost motivul pentru care Stoican a decis să se oprească: „Nu s-au înțeles niciodată! De când a venit nu a fost privit cu ochi buni„.
ProSport a scris despre tensiunile dintre Stoican și Anghelache, iar unul dintre episoadele care a subliniat răceala dintre cei doi s-a derulat la meciul FC Botoșani – Dinamo. Atunci, antrenorul „câinilor” era suspendat și stătea în lojă. Chiar înaintea meciului, Anghelache a venit la meci însoțit de Ionuț Chirilă și au luat loc exact în loja în care stătea și Stoican. Poate că nu ar fi fost o problemă atât de mare dacă Dinamo nu urma să întâlnească în etapa viitoare pe CSMS Iași, echipă antrenată atunci de Chirilă.