Adrian Cristea nu poate sta departe de minge. Balonul este prietenul lui, iar ieri, în curtea Liceului „Jean Monnet”, „Prințul” a demonstrat încă o dată faptul că știe cu „varza”. Ocazia? „Ora de ProSport”, eveniment organizat de ProSport cu sprijinul Nike!
Cu varza la propriu, asta pentru că mijlocașul dinamovist nu s-a putut abține să nu jongleze chiar și cu o minge jupuită, proprietate a unui puști de-a VII-a. Amuzat, printre armata de elevi aflați la vânătoare de autografe, elevul lui Andone a început să mângâie cu o serie de duble peticele neprietenoase ale „bășicii”. „Ia, Cristea cu asta poți?!”, a aruncat provocarea un pistruiat plin de tupeu. „Nu ai tu habar câte mingi am adus eu în starea asta când eram de vârsta ta. Și câte altele și-au găsit sfârșitul în gard”, i-a răspuns fotbalistul. După care a trecut la exemplificare, în timp ce proprietarul, încălțat cu o pereche de teniși de Drăgășani, îl sorbea din priviri. „Gata, Adriane, i-ai mărit valoarea. Nu o mai arunc!”, a încheiat copilul, care apoi s-a pierdut prin mulțime cu mingea la subraț.
„Aici am început cu fentele!”
Scurt moment de repaus și pentru sutele de pixeli ai telefoanelor mobile. „Îmi aduc aminte ce derby-uri aveam și eu în curtea școlii. Aici am pus în practică multe dintre fentele mele actuale”, a încheiat „Prințul” dialogul său cu fotbaliștii de ocazie, iar când s-a întors din teren, un puhoi de fete îl aștepta cu pixurile într-o mână și cu mobilul armat pe zoom în cealaltă.
„Cu Poli e meciul anului „
„Prințul” așteaptă ca șefii să rezolve problema salariilor restante. Întâmplare sau nu, în aceeași situație se află și rivalii de sâmbătă, elevii lui Contra, de la Timișoara.
Adrian, ce sentiment vă trezește invincibilitatea Timișoarei, neînvinsă în campionat pînă acum… Știm că nu au pierdut deloc în Liga I, nu au nicio înfrângere și sperăm ca prima să vină acum, în meciul cu noi. Apoi mai urmează două jocuri foarte importante. Dacă batem Timișoara, dar nu le învingem pe Astra și Sportul, nu am făcut nimic.
Este un meci capital pentru voi? Având în vedere situația de acum, e un meci foarte important, i se poate spune meciul anului. Sunt trei puncte foarte importante, ne-am apropia de primele locuri și contează asta. Noi sperăm ca până la finalul anului să fim pe primul loc în clasament, dar vom vedea ce rezultate vor fi, sperăm ca prin jocul rezultatelor să fim cât mai sus.
Și voi, și jucătorii de la Poli aveți restanțe financiare. Vă afectează asta? E adevărat, încă nu suntem cu salariile la zi, sunt probleme, dar asta e situația. Așteptăm și noi, conducerea face eforturi foarte mari și sperăm să primim și salariile. Nu o să conteze asta la meciul de sâmbătă.
„Noi vrem ca la finalul anului să fim pe primul loc, dar pentru asta trebuie să câștigăm cu Timișoara”, Adrian Cristea, mijlocaș Dinamo
Ora de ProSport la „Jean Monnet”
„Ora de Pro Sport” și-a consumat ieri un nou episod în curtea Liceului „Jean Monnet”. Elevii au putut dialoga cu Adrian Cristea și Gabi Torje, timp în care pe teren s-a desfășurat campionatul de fotbal. Câștigătoare a fost echipa „Liverpool Monnet”, după ce s-a impus în finală în fața celor de la Crusaides. Concursul de „obligatea” a fost adjudecat de Zeciu Răzvan, elev în clasa a X-a B.
6 goluri a înscris Adrian Cristea în acest sezon al Ligii I
24 de goluri a marcat pentru Dinamo Adrian Cristea în Liga I
„Bateți Poli!”
Acțiunea organizată de ProSport și Nike ieri, la liceul „Jean Monnet”, a prilejuit întâlnirea dintre Gabriel Torje și fiul lui Ionel Ganea, care este elev în școala din Primăverii. Puștiul în vârstă de 11 ani a discutat câteva minute cu mijlocașul lui Dinamo și, la final, i-a cerut imperativ victoria cu Poli Timișoara.
Adrian Cristea și Gabi Torje au creat isterie ieri la „Jean Monnet”. Era și lesne de înțeles, având în vedere faptul că cei doi mijlocași ai „câinilor” sunt personaje populare, cu o priză serioasă la public. În haosul creat de liceenii entuziaști a avut loc și o întâlnire inedită.
„Victorie cu orice preț”
Când clopoțelul a sunat pentru a anunța pauza, din mulțimea de capete vesele a apărut unul cunoscut. Era puștiul de 11 ani al lui Ionel Ganea, George. Fiul antrenorului de la Dinamo II venise în curtea școlii cu un singur gând în minte. L-a ignorat pe „Prințul” Cristea, care dădea autografe la foc automat, și s-a dus glonț la Torje. „Salut, Gabi! Vreau să-ți zic ceva”, l-a întâmpinat frontal pe „Messi”. Mesajul era simplu. „Bateți Timișoara! Victoria e necesară cu orice preț ca să mai luăm titlul”, i-a spus pe fugă fotbalistului micuțul George, ca de la fost timișorean la fost timișorean. După ce s-a fotografiat cu Torje, puștiul a zbughit-o înapoi în școală. E clasa a VI-a, iar „diriga nu mă lasă să plec”. După ore, micul Ganea a plecat la antrenament, la grupele de juniori ale „câinilor”.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER