120 de cartonașe, dintre care nouă roșii, au „strâns” clujenii de la CFR în ediția trecută de campionat. „Palmaresul” l-a șocat până și pe noul antrenor Jorge Costa (foto), un fost stoper recunoscut pentru duritatea sa.
Lusitanul și-a propus să-i îmblânzească pe clujeni. „În 16 ani de carieră, cred că am luat doar două cartonașe roșii”, a declarat cel supranumit „Animalul”. Drept urmare, Jorge Costa le-a transmis elevilor săi că trebuie să-și concentreze atenția pe teren doar pe agresivitatea pozitivă și pe un joc de posesie, lăsând la o parte nervii din ediția trecută, când numai căpitanul Cadu s-a „pricopsit” cu două cartonașe roșii și nouă „galbene.
„Vreau să vă concentrați doar pe minge. Balonul trebuie recuperat cât mai rapid și, apoi, trebuie menținut cât mai mult. Fiți cât mai combinativi și calmi! Stăpâniți-vă nervii! Nu luați avertismente când le puteți evita”, le-a transmis Costa „feroviarilor” încă de la primele antrenamente.
Tema va fi perfecționată în cantonamentele verii din Austria, mai cu seamă după ce Costa a aflat că noua sa echipă s-a clasat în sezonul trecut pe penultimul loc în clasamentul fairplay al Ligii I. Tehnicianul care a lucrat cu Mourinho la Porto va implementa de asemenea în Gruia un modul pur ofensiv, 4-3-3.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER