Nu numai poziția din clasament le oferă senzații ieșite din comun, ci și cei peste 1.000 de metri altitudine ai zonei în care „oțelarii” pregătesc returul. Iar Dorinel Munteanu îi supune la adevărate cazne, mai ales că principalul lor atu în tur a fost tocmai condiția fizică de invidiat.
Cantonați în Poiana Brașov, gălățenii fac ceea ce știu mai bine: își turează motoarele ca să intre încălziți pentru cele 16 meciuri rămase până la final, perspectiva câștigării campionatului surâzându-le încă dinainte de încheierea anului 2010. Dimineața sunt luate la picior traseele turistice de pe lângă stațiunea brașoveană. Ca să mai îndulcească puțin chinul fotbaliștilor, însuși „Munti”, care le strigă mereu „Alergați, alergați!”, se încumetă la câțiva kilometri buni de fugă de la locul de pregătire până la hotel. De-abia după-amiază apare în peisaj și mingea (echipa trece pe terenul „Carpați” din Brașov, iar amatorii de fotbal din preajmă, la vederea autocarului liderului Ligii I, se strâng ciorchine la gard).
Bomba sezonului 2010-2011 continuă să uimească, iar ședințele conduse de Dorinel sunt doldora de concentrare, în ciuda atenției sporite care i se dă în ultima perioadă. „Vă pregătiți pentru voi, nu pentru mine!”, este unul dintre mesajele „Neamțului”, care sâmbătă își va conduce echipa într-un amical caritabil pe terenul grupării din Zărnești.
Articol scris de Dănuț Lungu (Poiana Brașov)
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER