Antrenamente online la Poli Iași. ”Vom crește numărul antrenamentelor progresiv”. Sfaturi pentru a preveni anxietatea și depresia

Prelungirea stării de urgență în România i-a dat planurile peste cap antrenorului Mircea Rednic. Tehnicianul Politehnicii Iași și-a propus ca în viitorul apropiat să-și scoată elevii în grupuri de câte 3 la antrenamente, dar anunțul de luni al președintelui Klaus Iohannis privind prelungirea stării de urgență i-a determinat pe oficialii din Copou să regândească strategia din mers.

În următoarea perioadă, antrenorul Mircea Rednic și preparatorul fizic Cezar Honceriu vor efectua antrenamente online cu jucătorii. La început de trei ori pe săptămână, urmând ca ritmul să crească treptat.

”Prelungirea stării de urgență presupune interdicția de a ieși în grupuri sau de a ne deplasa, astfel că nu vom putea face antrenamente de grup după această decizie. Nu vom putea să ne vedem cu echipa pe teren mai devreme de 15 mai. Și în acest caz vom începe cu 2-3 antrenamente online maxim pe săptămână. Și cu cât se apropie perioada în care ar trebui să ne vedem cu toții, vom intensifica până ajungem la 6 antrenamente pe săptămână, online.

Vom începe cu 3 antrenamente pe săptămână online, iar în celelalte zile ei să iasă să facă alergări. După care, din ce în ce mai mult, de la săptămână la săptămână, vom face 4, 5 și apoi 6 antrenamente. Astfel încât începerea pregătirii să ne găsească cu un tonus cât de cât bun, să nu avem foarte mult de recuperat.

 

Pentru că este posibil ca Liga Profesionistă de Fotbal să nu dea neapărat 4 sau 5 săptămâni, poate să dea doar 3 săptămâni pentru pregătire și atunci echipele care vor fi mai bine pregătite fizic vor face față mai bine campionatului care va fi oricum foarte condensat”, a declarat Cezar Honceriu pentru ProSport.

Oficialul ieșean a explicat cum era gândit programul de antrenamente structurat pe grupuri de jucători, variantă ce ar putea fi pusă în practică în momentul în care măsurile de distanțare socială vor fi ceva mai relaxate. ”Propunerea antrenorului Mircea Rednic încă de acum două săptămâni a fost de a face antrenamente în grupuri mici, cum se întâmplă acum în Germania. Dar dată fiind această interdicție prelungită, am zis să așteptăm. Dar luăm în calcul pentru viitor. Noi nu avem posibilitatea de a ne cantona la stadion, cum au alte echipe precum FCSB, Craiova sau Viitorul, care au propriul spațiu de cazare. Ei au posibilitatea de a cantona toți jucătorii la propria bază. Ori noi trebuie să ne adaptăm, să iasă un antrenor cu o grupă de câte 3 jucători, păstrând distanța, la ore diferite. Ei vin gata echipați de la spațiul de cazare care este în apropierea stadionului și după antrenament să plece imediat acasă”.

 

Din autoizolare, direct pe cântar

 

Lector Univ. Dr. Cezar Honceriu a precizat că deocamdată nu le-a cerut jucătorilor să se pozeze pe cântar, dar i-a avertizat că primul lucru pe care îl vor face atunci când vor ieși din autoizolare va fi să se cântărească. ”Deocamdată nu le-am cerut poze cu cântarul, dar le-am pus în vedere că în momentul în care ne vom reuni acest cântar se va face. Și le dăm o marjă în care trebuie să se încadreze în funcție de greutatea lor optimă pe care noi o avem înregistrată deja Și, evident, vor fi teste fizice. Tocmai pentru ca în perioada de 4-5 săptămâni pe care o vom avea până la reluarea campionatului să putem lucra individualizat antrenamentul sau pe grupe de jucători, astfel încât să putem fi cât mai eficienți”, a mai spus Honceriu.

 

Premieră în peste 20 de ani de activitate

 

Oficialul Iașiului spune că nu s-a confruntat cu astfel de probleme în cei peste 20 de ani de activitate. Excepție făcând perioada în care era preparatorul fizic al lui Victor Hănescu. ”Am 20 de ani de activitate în sport ca antrenor și preparator fizic. Dar nu am mai întâlnit situații din acestea cu o echipă. Am mai făcut astfel de antrenamente când antrenam în tenis. Iar atunci când nu eram cu Victor Hănescu la un turneu, și eram acasă, se mai întâmpla să facem antrenamentele online sau pe bază de program. Dar cu o echipă e cu totul altceva, e diferit, sunt peste 20 de jucători”, a declarat Cezar Honceriu, care a făcut un apel la toată populația să-și facă un program zilnic, pentru a evita anxietatea și chiar depresia: ”E o perioadă în care dacă nu avem activitate și nu ne propunem obiective acasă, avem de suferit. Pentru că intrăm într-un ciclu de monotonie, tristețe, anxietate și chiar depresie.

 

Cu cât ne ținem mai ocupați, cu atât vom trece mai ușor peste. Cel mai ușor este să stăm acasă și să-i ajutăm pe medici să-și facă treaba. Eu profit și petrec cât mai mult timp cu băiețelul meu, citesc foarte mult, nu doar de specialitate și lucrez foarte mult la programele băieților. Facem strategii, vorbesc în permanență cu băieții, cu staff-ul, cu conducerea, plus ce mai fac cu studenții mei, deci am timpul ocupat și îmi țin mintea ageră”.

Publicat: 07 04. 2020, 10:19