Antrenor de 240.000 €!**

Zi grea ieri în „Ștefan cel Mare”. Șefii au intrat în linie dreaptă pentru desemnarea urmașului lui Mircea Rednic și nu le-a fost deloc să se decidă.

Pe turnantă, în pozițiile cele mai bune, Ioan Ovidiu Sabău și Ionuț Badea. Prima ședință are loc la sediul clubului în formula Vasile Turcu, Giovani Becali, Cristi Borcea. Președintele executiv le spune celor doi că „Moțul” va fi instalat, iar aceștia pleacă dezamăgiți. Urmează o întâlnire Borcea- Badea la sediul firmei Computerland, iar ceilalți acționari sunt contactați pentru a-și spune ultimul cuvânt. În afara lui Vasile Turcu mai sunt și alți investitori care nu sunt de acord cu varianta Sabău.

Badea, fără licență Pro

Este contactat din nou Ionuț Badea, dar intervine o problemă. Acesta nu are licența PRO, iar Cornel Dinu cel care poate sta pe bancă este de partea fostului antrenor de la Bistrița. Se organizează o nouă întâlnire la care Turcu nu participă. Tot la Computerland, dar pe seară. Vine și Sabău! Se dicută mai bine de două ore și în sfârșit, toată lumea pare mulțumită. Sabău bate palma cu acționarii. Va fi antrenorul lui Dinamo pentru următorii doi ani, cu un salariu stagional de 240.000 de euro! Chiar și oamenii din fruntea clubului, Borcea și Badea care în ultimele săptămâni s-au luptat pentru putere, au fost mulțumiți, ambii militând pentru aducerea fostului jucător dinamovist. 

Și Napoli a fost contactat

Ieri după-amiază, Cristi Borcea l-a contactat și pe italianul Nicolo Napoli. Președintele executiv a apelat la această soluție și pentru că nu se înțelegea cu ceilalți acționari în privința lui Sabău. „M-au contactat, dar încă aștept o propunere concretă” declara italianul în jurul orei 18:00. N-a mai fost cazul, pentru că, spre seară, acționarii s-au pus de acord în privința lui Ioan Ovidiu Sabău.
 
Ce se întâmplă cu Rednic?

Șefii l-au pus ieri pe Sabău în postul de antrenor, însă nu au făcut anunțul oficial pentru simplul motiv că situația lui Rednic nu s-a lămurit. Cu alte cuvinte, de aseară Dinamo are doi antrenori. De ce? Pentru că „Puriul” nu și-a dat încă demisia, iar situația lui nu a fost discutată nici în ședința de aseară. „Plec doar dacă vine Dinu antrenor!”, a comentat ironic tehnicianul.

Top 3 salarii antrenori, Liga 1

500 000 de euro  – Dan Petrescu ( Unirea Urziceni)
250 000 de euro – Cristiano Bergodi ( Steaua)
240 000 de euro – Ioan Ovidiu Sabău ( Dinamo)

Publicat: 19 06. 2009, 08:38
Actualizat: 19 06. 2009, 11:38