Antrenor de criză:** Conceicao va continua la CFR!

Patronul „feroviarilor”, Arpad Paszkany, s-a hotărât. În următoarele două sezoane va merge tot pe mâna lui Conceicao. Pereira și Culio sunt singurii dintre jucătorii titulari care au acceptul conducerii să plece în vară.

Chiar dacă mai sunt de disputat două etape din campionat plus finala Cupei României, la CFR nu este timp de pierdut. Ratarea titlului, dar și posibilitatea de a nu ocupa nici măcar locul secund care duce în Liga Campionilor i-a determinat pe șefii CFR-ului să se întrunească și să reorganizeze echipa, dar și să stabilească obiectivele pentru noul sezon. Prima măsură? Continuitate pe banca tehnică. După ce au făcut tatonări la Dan Petrescu și Hagi, dar nu au avut sorți de izbândă, iar antrenorii din Portugalia pe care au vrut să îi aducă au fost prea scumpi pentru bugetul „feroviarilor”, șefii din Gruia au hotărât să meargă tot pe mâna lui Conceicao. După ce, cu o zi înainte, Paszkany s-a sfătuit cu toți acționarii și cu Iuliu Mureșan, în ședința de ieri, acționarii clubului în frunte cu Paszkany au hotărât să-l păstreze în funcție pe Toni. Portughezul a semnat un nou contract valabil pe doi ani, timp în care va câștiga 120.000 de euro pe sezon și va avea ca obiectiv eventul.

Pereira și Culio, singurii care pot pleca

Asigurați pe banca tehnică, conducătorii CFR-ului au trecut la următorul punct pe ordinea de zi, transferurile din vară. Pentru noul sezon, bugetul clubului s-a subțiat simțitor, iar șefii „feroviarilor” au fost foarte clari când au stabilit profilul jucătorilor care vor fi aduși în vară. Achiziția de jucători români sau de jucători străini comunitari care sunt liberi de contract. Și la capitolul plecări lucrurile sunt destul de clare. Dintre titulari, doar Culio și Pereira vor fi lăsați să se transfere dacă vor avea oferte concrete, restul jucătorilor dornici să plece vor fi nevoiți să mai aștepte cel puțin până în iarnă.

19 puncte a adunat Conceicao în cele 10 partide în care i-a condus pe clujeni în Liga I

Hotărâri în ședința acționarilor de la CFR

– reducerea bugetului de transferuri
– vânzarea a maximum doi jucători dintre titulari
– eventul, anul viitor
– achiziția de jucători liberi de contract

L-au dorit și jucătorii 

Menținerea lui Conceicao pe banca tehnică a echipei a fost într-o mai mică sau mai mare măsură și meritul jucătorilor CFR-ului, care au declarat în dese rânduri că și-ar dori ca Toni să-și prelungească contractul. Aceștia îl apreciază pe portughez pentru atmosfera bună pe care a adus-o la echipă și pentru că este corect atât în teren, cât și în afara lui.
 

Publicat: 28 05. 2009, 10:33
Actualizat: 28 05. 2009, 10:35