Antrenor misterios la Steaua? Becali: „Noul tehnician e bătut în cuie 500% și nu e Pițurcă! Și-a stabilit staff-ul și jucătorii”
Steaua este la ora bilanțurilor. După un sezon dezastruos, unul
dintre cele mai slabe din prisma jocului prestat de după revoluție,
Becali este decis să schimbe totul.
Formația din Ghencea va fi reclădită din temelie, atât oficialii,
cum a fost cazul lui Panduru, dar și o serie de jucători, urmând să
nu mai facă parte din proiectul „Steaua”.
Întrebarea care stă pe buzele tuturor suporterilor este legată de
înlocuitorul lui Stoichiță. Mulți s-au bucurat de posibilitatea ca
Pițurcă să revină la clubul roș-albastru, acesta fiind un garant al
neimplicării patronului; totuși, această variantă, care părea
destul de sigură la un moment dat, nu mai stă în picioare, susține
finanțatorul, care a găsit un alt antrenor, se pare. În condițiile
în care Becali ar fi vorbit serios, noul antrenor și-a dat deja
acceptul pentru a prelua echipa și și-a stabilit și staff-ul.
„Eu am spus că e posibil orice, chiar și să-l pun pe el
antrenor la Steaua. Asta i-am zis și lui Panduru. Noul antrenor
care va veni la Steaua va face tot staff-ul. Acesta e deja
stabilit, e bătut în cuie, 500%! E altul, nu e Pițurcă. O să-l
prezentăm când va pleca Stoichiță, când se va termina campionatul.
Și-a făcut planuri în privința staff-ului și a jucătorilor, dar nu
știu despre cine e vorba. Eu doar mă pregătesc din punct de vedere
financiar pentru aceste planuri. La salariu nu ne-am înțeles încă.
Va veni și un președinte pe probleme sportive, mai mult ca
sigur.”, , a spus latifundiarul la gsptv.
Argăseală rămâne
100%
Președintele Argăseală va continua în Ghencea, deși se speculase
că, în condițiile în care Dinu-Vamă ar descăleca, acesta nu ar dori
să colaboreze cu fostul arbitru.
„Valeriu Argăseală va lucra toată viața lui numai cu
mine, nu pleacă de la Steaua. Eu nu-mi bat joc de oameni. Omul ăsta
e cel mai bun conducător… de societăți comerciale, nu sportive! E
loial, e priceput la tot în afară de fotbal! Dinu Gheorghe încă e o
variantă.„