Antrenorul brașovenilor e mulțumit de jocul echipei sale din repriza secundă:** „Dacă Păun nu ar fi țintit bara, puteam lua un punct”
Dinamo a învins, pe teren propriu, cu scorul de 2-1 (2-0), pe FC Brașov, într-un meci din etapa a XX-a a Ligii I, în care oaspeții au rămas în inferioritate numerică în minutul 40.
Golurile dinamoviștilor au fost marcate de Alexe ’18, ’33 (penalty). Pentru FC Brașov a înscris Păun ’60.
Adrian Szabo e mulțumit de jocul echipei sale din repriza secundă și crede că dacă „Stegarii” aveau puțină șansă, aceștia puteau pleca cu un punct din Ștefan cel Mare.
„Este nefericit acest rezultat pentru noi. regretăm că nu am aplicat în prima repriză ceea ce ne-am propus. Am fost și în inferioritate numerică, iar acest lucru și-a spus cuvântul până în final. Am alcătuit echipa după forma de moment. Georgian este un jucător care își face datoria și îl felicităm pentru acest joc, îmi pare rău că a nimerit doar bara la acea ocazie”, a spus Szabo la gsptv.