Antrenorul care a descoperit noua „perlă” a lui Dan Petrescu dezvăluie: „A început să tremure când a fost anunțat că e titular” | EXCLUSIV

Dan Petrescu a șocat pe toată lumea sâmbătă, când a decis să-l titularizeze în poartă, la Botoșani, pe Otto Hindrich. Puștiul de 17 ani nu mai jucase la prima echipă în vreun meci oficial, dar a izbutit să termine partida fără gol primit.

Hindrich este un produs sută la sută al CFR-ului, iar primul antrenor care i-a ieșit în cale, la doar 6 ani, a fost Mezei Janos. Fost portar și el, omul care l-a pregătit timp de 8 ani pe Otto Hindrich vorbește despre cum l-a convins să joace portar și cum l-a ajutat să devină un fotbalist profesionist.

Un antrenor care petrece mult timp în afara României pentru a se inspira din felul în care cele mai bune cluburi ale lumii își cresc juniorii vorbește despre emoțiile trăite de el și de Otto, dar și despre neajunsurile și satisfacțiile meseriei de antrenor de copii. Cel mai nou portar al CFR-ului este premiant și își duce cărți în cantonamente și nu jocuri video.

– Domnule Mezei, ce ați simțit când l-ați văzut pe Otto Hindrich titular?
– O bucurie de nedescris. Nu ai nimic de câștigat, nu ești stimulat financiar, asta e România, ai doar bucuria pe care alții nu o au. E un sentiment aparte. Mulți nu înțeleg ce înseamnă să fi antrenor de copii și juniori. Sunt multe momente grele. Eu am avut un rol în creșterea lui, dar au fost și alți antrenori, și, la urma urmei, e Dan Petrescu care a avut încredere în el. Lucrez de foarte mult timp ca antrenor de copii și am avut și alți copiii, dar ținând cont că la CFR presiunea rezultatului este una mare, e foarte greu să debuteze, deși sunt foarte mulți juniori talentați.

„Toată lumea era cu emoții. Nu mai știam nici eu cum să reacționez”

– Cum ați aflat că va juca? Ați vorbit cu el?
– Am primit mesajul de la părinți, pentru că el a început să „tremure” când a fost anunțat. Toată lumea era cu emoții. Abia așteptam ora jocului. Nu mai știam nici eu cum să reacționez. Mă gândeam că poate fi adevărat sau nu. Au mai fost momente când putea să joace, și la meciuri amicale, dar până la urmă n-a mai jucat. Sunt foarte mulți copii talentați la noi, dar presiunea rezultatului e mare și e greu să debuteze.

– Știați că e pregătit?
– Au fost momente mai grele și pentru el, dar l-a ajutat foarte mult și colegul de antrenament cu care a crescut și care, de asemenea, este foarte talentat, Bogdan Checicheș. Ei și-au împărțit în permanență minutele. Fără concurență nu poți avea reușită. Un moment greu pentru Otto a fost și ultima perioadă, când a fost chemat la antrenamentele seniorilor și nu reușea să joace nici la juniori, pentru că programul echipei mari era foarte încărcat. Fără jocuri n-ai cum să evoluezi.

– Spuneți că nu era titular tot timpul, pentru a-l obișnui cu concurența…
– Eu am o regulă foarte clară, pe care am învățat-o de la cei din afară. Un copil pe postul de portar, indiferent de adversar și rezultat trebuie să joace. El și Bogdan au crescut jucând câte o repriză sau câte un meci. Otto e campion național și vicecampion național la juniori. În semifinalele unui campionat național, Bogdan apărase senzațional, dar în finală a intrat Otto. Ei știau dinainte că orice se va întâmpla, Otto urma să joace. Asta le-am transmis. Problema este că părinții vin și pun foarte multă presiune pe antrenori și, având în vedere că salariile sunt mici și se tem să nu îi dea afară încearcă să scoată maxim la echipă și cum scoți maxim de la echipă? Ținându-i pe cei mai buni în teren, iar așa ceilalțti sunt neglijați, vin ceilalți părinți și iese scandal.

„I-am transmis tatălui că ar fi în avantajul lui dacă ar încerca să stea în poartă”

– A jucat de la început portar?
– Chiar la început, când a venit la fotbal era jucător de câmp, dar copiii când sunt mici toți vor să fie și portar și atacant. A venit ca jucător de câmp, dar i-am transmis tatălui că ar fi în avantajul lui dacă ar încerca să stea în poartă. Avea abilitățile necesare, nu se speria de minge, era subțirel, înăltuț, avea aliura și mișcarea pe care trebuie să le aibă un portar și pe care un antrenor de copii le vede.

– Cum l-ați caracteriza ca portar?
– Îl avantajează fizicul, fiind un băiat destul de înalt. Are 1.92,1.93 și mai crește. Este calm, liniștit și nu se „pierde”. Are un joc de picior foarte bun, compensează cu plasamentul pe care îl are, pentru că portarii înalți nu pot avea o explozie foarte bună, dar el stă destul de bine și la explozie.

– Din punct de vedere al caracterului?
– Este un copil foarte liniștit. Învață foarte bine și este premiant. În loc să-și pună jocuri în cantonamente, cum fac alți băieți de vârsta lui, el își pune cărțile și încearcă să recupereze ce a pierdut. Vorbește engleză și germană, este la un liceu de elită, unde pretențiile sunt foarte mari, sunt medii foarte mari și dacă nu faci față ți se transmite că ar fi bine să mergi la un liceu cu program sportiv.