Olăroiu a revenit la Steaua pentru câteva săptămâni, a reușit să aducă un nou trofeu în vitrina clubului după cinci ani de secetă, iar toată suflarea roș-albastră spera că cel care a dus echipa până în seminifalele Cupei UEFA în 2006 va rămâne și din sezonul viitor.
Olăroiu a amânat un raspuns decisiv până după finala cu Dinamo și au fost multe momente în care a dat senzația că va accepta oferta lui Gigi Becali. Imediat după fluierul final al lui Marius Avram, Oli a anunțat însă că șansele ca el să mai stea tind spre zero.
A explicat că promisiunea făcută șeicilor în urmă cu câteva săptămâni îl face să nu mai dea înapoi, însă Oli a mai avut și alte motive pentru a spune pas.
Motivele pentru care Oli n-a mai rămas:
1. În primul rând le-a promis șeicilor că va reveni în Golf să semneze contractul și că nu va prelua vreo echipă din țară, dar că va ajuta Steaua. Cel mai probabil echipa la care se duce e Al Ain. Luni va pleca în Golf. Nu a vrut să-și încalce cuvântul dat, deci nu avea cum să rămână. La arabi și-a făcut o imagine bună și acolo cuvântul chiar contează.
2. A fost mâhnit să constate că multe lucruri s-au schimbat în rău de când a părăsit Steaua pentru Al Hilal. Atât la club, cât și în fotbalul românesc. Chiar și Gigi s-a schimbat. E mult mai greu de stăpânit. Și când stăteau în tribună, Gigi nu se abținea să încerce să-l influențeze să facă o schimbare pe care o dorea el, dar Oli îi explica calm de ce nu e bine să facă asta. În plus, îl deranja la Gigi că își critica public jucătorii. Exemplul cu Dică. „Gigi, tu vrei să iei Cupa cu jucătorii pe care tu îi critici. Totuși pe ei te bazezi, nu pe alții”, îi spunea tehnicianul.
3. Nu i-a plăcut că jucătorii erau duși cu vorba că își vor primi banii. Dar se tot întârzia cu plata. Se vorbește că Gigi chiar i-a cerut lui Oli să plătească el restanțele financiare, să-i dea bani sub formă de împrumut.
4. Nu părea încântat de unii jucători care s-au adus în perspectiva noului sezon. De aceea nici nu a vrut să se implice în transferuri.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER