Antrenorul Stelei este online! Gigi l-a învestit pe Dorinel pe blog! CUM COMENTEZI?
Finanțatorul FC Steaua, Gigi Becali, a anunțat, joi, pe blog-ul său că noul tehnician al vicecampioanei României este Dorinel Munteanu, după ce Marius Lăcătuș a demisionat după meciul cu Olympique Lyon, scor 3-5. Până la urmă Becali a găsit o metodă inedită de a dezvălui numele noului antrenor al Stelei pe site-ul său www.georgebecali.ro/blog
"Dorinel Munteanu antrenor Steaua !!!!!", scrie pe blogul lui Gigi Becali, fără alte informații.
Intrat în direct la Telesport, Becali a confirmat varianta blogului: "Uitați-vă pe blog la Gigi Becali și o să vedeți cine e noul antrenor al Stelei. Dacă acolo scrie că e Dorinel Munteanu, înseamnă că așa e.".
Patronul Stelei a admis, totuși că există șanse ca Neamțul să se răzgândească și promite că în 3-4 ore lucrurile vor fi clare: "Dorinel Munteanu nu a acceptat 100%, doar 90%. Doar o chestie de onoare l-ar putea opri pe Munti să vină, pentru că el se gândește la ce vor spune cei de la Cluj. În 3-4 ore o să știm cu siguranță."