Anunț bombă la Târgoviște! Guvernul a aprobat indicatorii tehnico-economici pentru noul stadion. Ce se va întâmpla cu arena „Eugen Popescu”, aflată de aproape 3 ani în reabilitare?

Redactor:
Marius Tudor
Anunț bombă la Târgoviște! Guvernul a aprobat indicatorii tehnico-economici pentru noul stadion. Ce se va întâmpla cu arena „Eugen Popescu”, aflată de aproape 3 ani în reabilitare?
  • Publicat:
  • Actualizat:

După ani de tergiversări, amânări și promisiuni neonorate, de astăzi, 6 aprilie 2022, este clar că municipiul Târgoviște va avea un stadion nou, cel mai probabil peste cel puțin trei ani, cât va dura construcția arenei de 12.000 de locuri. Este alt stadion, nefiind vorba de reabilitarea de la zero a arenei ”Eugen Popescu”, de lângă Turnul Chindiei.

Stadion nou la Târgoviște, construit cu bani de la Guvern

Guvernul a aprobat astăzi indicatorii tehnico-economici, 65 de milioane de euro fiind suma considerată necesară acestui proiect și care va fi virată prin Compania Națională de Investiții, iar Consiliul Județean Dâmbovița, ca beneficiar, să suporte 5 milioane de euro și să pună la dispoziția constructorului terenul aferent, cu tot cu utilități.

„Așa cum le-am explicat tuturor miniștrilor care au avizat acest proiect, stadionul va fi un complex sportiv județean și regional, având în vedere posibilitatea organizării unei multitudini de evenimente sportive, altele decât cele fotbalistice. Pe stadion se vor putea juca meciuri de rugby de nivel național și mondial, dar se pot organiza și competiții de atletism”, s-a exprimat pe subiect președintele Consiliului Jedețean Dâmbovița, Corneliu Ștefan.

ProSport a aflat, totuși, că hotărârea de astăzi a Guvernului nu reprezintă în niciun caz ultimul pas înainte de scoaterea la licitație a execuției stadionului de la Târgoviște. Investiția se află pe lista sinteză a CNI, la poziția 298 (!). Ca o comparație, tot pe lista sinteză se află și construcția unui Complex Sportiv la Iași, și asta din 2020! Pe site-ul CNI, la rubrica comunicate de presă, apar doar știri despre contracte de finanțare semnate și, ulterior, date despre licitații și stabilirea executanților lucrărilor.

Constructorul care a ridicat stadioanele Steaua și Rapid, favorit să câștige licitația și pentru noul stadion din Târgoviște

Potrivit proiectului, stadionul va putea găzdui meciuri de fotbal inclusiv din fazele preliminarii ale Ligii Campionilor, dar și meciurile echipei naționale.

Sursele ProSport spun că cele mai mari șanse pentru semnarea contractului le are firma Erbașu, cu profesioniști în domeniu. Erbașu a finalizat, anul trecut, construcția stadioanelor Steaua și Rapid, cele mai noi și mai moderne din România.

  • Stadionul ar trebui să fie construit în imediata vecinătate a Șoselei de Centură a Municipiului Târgoviște și vis-a-vis de complexul comercial Dâmbovița Mall, adică în partea de sud a orașului, aproape de ieșirea către București.

Date tehnice ale noului stadion din Târgoviște:

  • 12.012 locuri
  • 254 locuri VIP
  • masa presei cu 92 de locuri
  • 68 locuri destinate persoanelor cu dizabilități
  • pistă de atletism
  • 434 locuri de parcare
  • spații pentru alimentație și comerț
  • 36 luni pentru execuție

Actualul stadion se află în reabilitare

Chiar cu câteva zile înainte ca Guvernul să aprobe indicatorii tehnico-econimici pentru noua arenă de la Târgoviște, autoritățile locale au anunțat că lucrările de reabilitare la cea veche – începute în vara lui 2019 – vor mai dura cel puțin 4-5 luni, „dacă nu va interveni ceva deosebit”.

Practic, șansele Chindiei de a juca vreun meci pe propriul teren în 2022 sunt în acest moment foarte reduse.

Rămâne de văzut ce se va întâmpla de acum, HG-ul emis astăzi având natura să schimbe total situația de la Târgoviște. Practic, Primăria Târgoviște ar trebui să continue să investească într-un stadion care, cel mai probabil, va fi gata în primăvara anului 2023, când lucrările la celălalt – la cu totul alte standarde – vor fi în toi.

Între promisiuni, indicatori și HG-uri, realitatea este una cruntă pentru echipa din Târgoviște: din iulie, Chindia trebuie să își caute o nouă gazdă, fiind nevoită să evolueze „în deplasare” și în startul celui de-al patrulea sezon de Liga 1. Asta, evident, dacă echipa târgovișteană va reuși menținerea pe prima scenă.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Maria Popovici, transformare RADICALĂ după divorț. Fanilor nu le vină să creadă ce văd. Imaginile care îți vor da lumea peste cap
Maria Popovici, transformare RADICALĂ după divorț. Fanilor nu le vină să creadă ce văd. Imaginile care îți vor da lumea…
În față, Gigi Becali îi spunea că e cel mai bun, dar ”pe la spate” abia aștepta să scape de el. Reacția jucătorului
În față, Gigi Becali îi spunea că e cel mai bun, dar ”pe la spate” abia aștepta să scape de…
Tânăra care a scăpat din casa lui Gherghe Dincă rupe tăcerea: „Eram însărcinată și...”
Tânăra care a scăpat din casa lui Gherghe Dincă rupe tăcerea: „Eram însărcinată și...”
Juan Bauza, pe val în Emirate! Adrian Mititelu poate da lovitura
Juan Bauza, pe val în Emirate! Adrian Mititelu poate da lovitura
Recunoști fetița din imagine? Acum este mamă a patru fiice și arată spectaculos
Recunoști fetița din imagine? Acum este mamă a patru fiice și arată spectaculos
S-a aflat adevărul despre relaţia dintre Patrick Mouratoglou şi Simona Halep: El i-a distrus viaţa!
S-a aflat adevărul despre relaţia dintre Patrick Mouratoglou şi Simona Halep: El i-a distrus viaţa!
BANCUL ZILEI. Bulă: - Domnu’ doctor, eu mă tem. Pe vărul meu l-au tratat de ficat si a murit de inimă…
BANCUL ZILEI. Bulă: - Domnu’ doctor, eu mă tem. Pe vărul meu l-au tratat de ficat si a murit de…
Viitura de pe Dunăre se îndreaptă spre România. Primele măsuri luate de Apele Române, pentru a preveni un dezastru
Viitura de pe Dunăre se îndreaptă spre România. Primele măsuri luate de Apele Române, pentru a preveni un dezastru
Nu o să vă vină să credeți! Ce a fost mai întâi: PORTOCALA sau CULOAREA?
Nu o să vă vină să credeți! Ce a fost mai întâi: PORTOCALA sau CULOAREA?
Milionarul român de 28 de ani, un alt gest uriaş după ce a ajutat o mamă singură cu 3 copii: Iubesc să ofer cât pot de mult
Milionarul român de 28 de ani, un alt gest uriaş după ce a ajutat o mamă singură cu 3 copii:…
BĂTAIE la Casa iubirii, prezentată de Andreea Mantea! Totul după ce camerele video s-au oprit! Două concurente s-au încins în pauza dintre filmări și…
BĂTAIE la Casa iubirii, prezentată de Andreea Mantea! Totul după ce camerele video s-au oprit! Două concurente s-au încins în…
Centralele de apartament vor fi înlocuite în România. Ce se montează în loc
Centralele de apartament vor fi înlocuite în România. Ce se montează în loc
De ce s-a sinucis, de fapt, Cătălina, secretara de la UMF: Am văzut-o, era...
De ce s-a sinucis, de fapt, Cătălina, secretara de la UMF: Am văzut-o, era...
Doliu în televiziune! A murit actorul copilăriei noastre
Doliu în televiziune! A murit actorul copilăriei noastre
Jocul NERECOMANDAT... săracilor! „Vă spun sincer, aș vrea enorm să recomand acest joc, dar nu pot”
Jocul NERECOMANDAT... săracilor! „Vă spun sincer, aș vrea enorm să recomand acest joc, dar nu pot”
Scandal în China. Urşii panda au început să latre. Grădina Zoo a recuscut că urşii panda erau defapt câini vopsiţi
Scandal în China. Urşii panda au început să latre. Grădina Zoo a recuscut că urşii panda erau defapt câini vopsiţi
Câți pasageri poți transporta, legal, cu permis cat. B? Ce scrie în Codul Rutier 2024
Câți pasageri poți transporta, legal, cu permis cat. B? Ce scrie în Codul Rutier 2024
Bogdan Ionescu de la Insula Iubirii s-a căsătorit! Fostul iubit al lui Hannelore și fosta ispită a sezonului 6 a făcut anunțul
Bogdan Ionescu de la Insula Iubirii s-a căsătorit! Fostul iubit al lui Hannelore și fosta ispită a sezonului 6 a…
×