Anunț oficial în cazul lui Dan Petrescu! Ce se întâmplă cu antrenorul chemat s-o salveze pe Dinamo Moscova
Dinamo Moscova a rămas fără antrenor duminică, după ce Dmitri Hohlov a demisionat. Presa din Rusia scrie că Dan Petrescu se află pe lista înlocuitorilor, dar Bogdan Mara e de părere că „Bursucul” nu va pleca nicăieri.
Bogdan Mara a vorbit despre situația lui Petrescu înaintea meciului de la Ovidiu, cu FC Viitorul: „Nu știm de unde apar aceste lucruri. Tot din presă am citit și noi, nu am avut nicio discuție cu nimeni. Dan are contract, nu pleacă nicăieri! El a avut rezultate extraordinare aici, a dus echipa în Europa League. Sperăm să rămână alături de noi”, a spus oficialul campioanei, la microfonul Digi Sport.
Dinamo Moscova ocupă penultimul loc în prima ligă a Rusiei, cu zece puncte. Pe lângă Dan Petrescu, pe lista clubului din Capitală se mai află tehnicienii Kurban Berdiev, Oleg Kononov și Alexander Haţkevici.
Dan Petrescu a mai antrenat la Moscova în perioada 2012 – 2014. În primul an a luat echipa de pe ultimul loc și a dus-o în lupta pentru Europa League.