Anunțul de ultim moment făcut de Gigi Becali! Ce i-a transmis lui Edi Iordănescu
Gigi Becali a oferit un moment surprinzător, în ultima sa intervenție despre postul de antrenor a FCSB. Omul de afaceri nu a dorit să comenteze foarte mult pe baza negocierilor purtate cu Edi Iordănescu și susține că șansele ca antrenorul să semneze sunt foarte mari.
Finanțatorul FCSB a prezentat un altfel de discurs, probabil la insistențele lui Edi Iordănescu, căruia i s-a transmis că trebuie să-și rezolve singur clauza de reziliere de la Gaz Metan: „Lăsați-mă să fiu corect cu Edi măcar o zi. După ce se semnează, discutăm. Nu mă interesează pe mine clauza de la Gaz Metan, să își rezolve problemele. Ce treabă am eu cu clauza de la Mediaș? Eu vreau să angajez un antrenor, nu am treabă cu problemele lui”, a declarat Becali, pentru DigiSport.
Deși Walter Zenga se află pe lista FCSB, Becali susține că Edi Iordănescu e singurul pe care se axează: „Nu mai am nicio variantă, așteptați până mâine. I-am spus ‘Edi, nu pot să nu vorbesc’. Mai multe nu vă mai zic, v-am spus destul de clar: era 90%, acum e 95% antrenorul Stelei”.
Negocierile față în față dintre Gigi Becali și Edi Iordănescu s-au încheiat, iar o decizie definitivă va fi luată marți! Conform surselor ProSport, tehnicianul a mers la finanțatorul FCSB cu mai multe cereri și rămâne de văzut dacă omul de afaceri va accepta. Vezi aici ce i-a cerut antrenorul lui Gigi Becali!
A negociat în casa lui Gigi Becali!
Favoritul omului cu banii de la vicecampioana României a fost surprins la vila latifundiarului din Pipera și se așteaptă acum finalul negocierilor dintre cele două părți. FCSB a rămas fără antrenor la finalul play-off-ului, când Mihai Teja (40 de ani) a fost îndepărtat de la echipă.
Antrenorul de la Gaz Metan Mediaș, care mai are un an de contract cu formația din Ardeal, a fost surprins în curtea vilei lui Gigi Becali, din Pipera. E ziua decisivă pentru numirea noului antrenor la FCSB. Nicolae Dică (39 de ani) și Walter Zenga erau alte variante ale patronului roș-albaștrilor. Dică a picat, după ce a ales să semneze cu FC Argeș.