Anunțul făcut în privința retragerii lui Mihai Pintilii!

Mihai Pintilii (34 de ani) a făcut un gest „la cald” la finalul primei reprize cu Vitoria Guimaraes. Mijlocașul FCSB-ului a anunțat că se va retrage din activitatea de fotbalist, lucru pus la îndoială de noul antrenor al vicecampioanei, Bogdan Argeș Vintilă.

Acesta a discutat cu veteranul din lotul FCSB-ului și exclude posibilitatea ca acesta să-și încheie cariera: „Pintilii este un jucător cerebral, un jucător de care echipa aceasta are nevoie. Este lider în vestiar. Sunt sigur că nu este el cel care părăsește corabia în acest moment. Probabil a fost un gest… Din ce am discutat cu el, nu e problema să se lase, că vrea să plece… Nu, e un căpitan adevărat”, a spus Vintilă, la conferința de presă.

  • Contractul lui Pintilii cu FCSB este valabil până la finalul acestui sezon, potrivit site-ului de specialitate Transfermarkt.

Acesta a ajuns pentru prima oară la FCSB în 2012, de la Pandurii Târgu-Jiu. Mijlocașul a plecat în Arabia Saudită doi ani mai târziu, la Al-Hilal, iar în cariera sa a mai trecut pe la Hapoel Tel-Aviv, Jiul Petroșani și Internațional Curtea de Argeș.

FCSB este pe ultimul loc în Liga 1, cu patru puncte, la un punct de Academica Clinceni și FC Voluntari. Vicecampioana a fost eliminată din play-off-ul Europa League de portughezii de la Vitoria Guimaraes, scor 1-0 la general, și au ratat participarea în grupele competițiilor europene pentru al doilea an la rând.

Publicat: 01 09. 2019, 08:44
Actualizat: 01 09. 2019, 08:45