Cel mai de preț bun de export al Stelei în acest moment, Nicușor Stanciu nu duce lipsă de oferte în ciuda faptului că prestația de la EURO 2016 nu a fost una impresionantă. Mijlocașul vicecampioanei a primit oportunitatea de a juca în Ligue 1, potrivit mărturisirilor recente ale lui Gigi Becali. „Mi-a zis impresarul lui dacă îl dau pe Stanciu cu 7 milioane la Lorient. Apoi m-a întrebat de 6 milioane și am zis da. Astea sunt niște strategii în funcție de moment. Și la Mutu, a fost vorba de moment, poate se putea ajunge la mai mulți bani în cazul lui„, a spus finanțatorul Stelei la DigiSport.
Becali a comentat și declarațiie lui Adrian Mutu, după ce fostul vârf al naționalei a criticat „forțarea” lui Stanciu în postura de nou număr zece al echipei naționale. „Dacă are cineva niște interese și-l umflă pe Stanciu care e problema lui Mutu? E Mutu cel mai deștept dintre toți și a văzut asta? Și demască el umflatul lui Stanciu. Cine are interese? Eu, nu? Iar dacă eu mint înseamnă că specialiștii închid ochii și se iau după mine. E problema lui Mutu, nu știu de ce îmi critică mie marfa, nu cred ca are un interes. Eu spun că iau 10 milioane pe el ca să iau 6! Dar nu facem negociere la televizor înainte să am client. Poate pleacă gratis, poate pleacă pe 15 milioane, dar acum spun 6. Poate peste 2 luni spun 15! Așa cer eu. Dacă intrăm în Ligă și joacă bine o să cer 15 milioane„, a spus Becali.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER