Anunțul oficial al FRF în scandalul dintre Astra și Șumudică. Ce se întâmplă cu amenda de 200.000 de lei
- Astra și-a retras plângerea făcută împotriva lui Marius Șumudică, iar acesta scapă astfel de amenda de 200.000 de lei primită în finalul lui 2016.
Relațiile dintre Marius Șumudică și conducerea Astrei par să fi reintrat în normal după calificarea echipei în play-off-ul Ligii 1, iar clubul din Giurgiu a renunțat la acțiunea demarată împotriva propriului antrenor în finalul lui 2016.
Atunci, conducătorii Astrei au decis să-l amendeze pe Șumi cu suma de 200.000 de lei (aproximativ 45.000 de euro) pentru prejudicii aduse imaginii clubului și injurii la adresa conducătorilor, în urma unor apariții publice după meciul cu AS Roma, care a asigurat prezența campioanei în primăvara Europa League.
Ulterior, șefii Astrei ceruseră FRF să ratifice sancțiunea și să-i impună antrenorului să plătească suma respectivă, însă astăzi Comisia de Disciplină a forului național a anunțat că litigiul dintre cele două părți a fost stins, după ce plângerea a fost retrasă.
„AFC Astra Giurgiu vs. Marius Șumudică – Ratificare sancțiune disciplinară – Închide procedura. Cerere de renunțare la judecată„, se arată pe site-ul LPF.