Anunțul oficial făcut de CFR Cluj despre plecarea lui Dan Petrescu la echipa națională: „Mulțumim, FRF! Apreciem profesionalismul de care a dat dovadă Federația”

CFR Cluj a anunțat, prin intermediul unui comunicat de presă, că Dan Petrescu va rămâne în Gruia și i-a mulțumit Federației Române de Fotbal pentru modul în care a ales să poarte negocierile cu SuperDan.

„Clubul CFR 1907 Cluj dorește să mulțumească Federației Române de Fotbal pentru interesul manifestat în ceea ce privește numirea antrenorului nostru în funcția de selecționer, însă Dan Petrescu va rămâne în continuare în Gruia pentru a-și continua munca începută în urmă cu trei luni.

Apreciem profesionalismul de care FRF a dat dovadă în purtarea acestor negocieri și pentru faptul că a cerut acordul clubului nostru înainte de a discuta cu Dan Petrescu. Acest interes confirmă încă o dată, dacă mai era cazul, faptul că Dan Petrescu este unul dintre cei mai buni antrenori români.

Deși tehnicianul CFR-ului a anunțat public că ar dori să preia acest post, clubul nostru și antrenorul Dan Petrescu au decis să continue acest proiect început împreună, astfel că SuperDan va rămâne alături de toată suflarea „alb-vișinie” până la finalul contractului și va încerca să readucă CFR-ul acolo unde îi este locul, în elita fotbalului european. Ne bucurăm pentru această decizie și sperăm ca echipa națională a României să găsească un antrenor la fel de bun ca Dan Petrescu”, se arată în comunicatul remis de ardeleni.

După mai multe zile de negocieri între Dan Petrescu și FRF nu au ajuns la un acord comun, iar anunțul făcut de șefii din Gruia vine la câteva ore după ce părțile s-au pus la masă și au ajuns la concluzia că cea mai bună soluție este ca fostul fundaș dreapta să refuze oferta venită de la Burleanu și să continue proiectul pe care l-a început în această vară: „Dorim să precizăm faptul că Mister a ales să continue în Gruia convins de proiectul început împreună, pentru grupul de jucători construit la CFR, care a demonstrat în primele etape că formează deja o familie, și nu în ultimul rând pentru suporterii „vișinii”. Menționăm că nu s-a discutat în niciun moment al acestor negocieri de partea financiară între clubul CFR și Federația Română de Fotbal, dar nici între Federația Română de Fotbal și Dan Petrescu.

Ne dorim ca în viitorul apropiat atât echipa CFR 1907 Cluj, cât și Naționala României să își îndeplinească obiectivele propuse! Mulțumim, Dan Petrescu! Mulțumim, FRF!”

În aceste condiții, urmează ca Răzvan Burleanu și Mihai Stoichiță, președintele Comisiei Tehnice a FRF, să demareze negocierile cu Cosmin Contra, a doua variantă de înlocuitor pentur Daum. Sunt, însă, șanse mari ca „Guriță” să nu fie numit selecționer în zilele următoare, ceea ce ar însemna că Rudi Verkempinck sau Ionuț Badea vor face selecția pentru meciurile cu Kazahstan (5 octombrie) și Danemarca (8 octombrie).

Cel mai sigur lucru e că următorul selecționer va fi anunțat până pe 22 septembrie, când va avea loc Comitetul Executiv care va valida atât demiterea lui Christoph Daum, cât și pe noul antrenor al echipei naționale.
 

Publicat: 14 09. 2017, 19:29
Actualizat: 14 09. 2017, 21:28