Apar contrele între jucătorii FCSB? Romario Benzar: „Antrenăm ceva, jucăm altceva. Trebuia să jucăm fotbal!”
FCSB nu a reușit să țină aproape de CFR Cluj. În prima etapă a returului, vicecampioana a terminat la egalitate, 0-0, cu FC Voluntari după un meci foarte slabă făcut de elevii lui Nicolae Dică. Deși a controlat meciul și a avut posesia, FCSB a fost departe de a pune presiune constantă pe adversari și nu a găsit cheia desfacerii unei apărări aglomerate.
La finalul jocului, Romario Benzar a părut extrem de nervos și nu a ezitat să își atenționeze colegii. „Pregătim ceva la antrenament, dar în timpul jocului nu facem ce trebuia. Chiar și așa, am ratat niște ocazii mari. Trebuie să o luăm de la capăt. Voluntari a jucat bine, și-a dat viața, sper că o vor face la fel și împotriva celorlalte echipe„, a spus fundașul dreapta.
Provocat de reporteri, Benzar a revenit asupra ideii cu care și-a început discursul. „Am pregătit altceva, trebuia să jucăm fotbal, din păcate în seara asta nu am făcut-o cum ar trebui. Cele trei puncte erau importante, puneam presiune pe cei de la CFR, așa acum se pot distanța. Nu cred că Alibec a cedat, probabil că era nervos că nu am câștigat. Are o calitate extraordinară și sunt sigur că își va reveni„, a spus jucătorul FCSB.