Apără Curcă!

Apără Curcă!
  • Publicat:
  • Actualizat:

Pentru că echipa nu funcționează încă așa cum ar dori, Ioan
Andone o să facă schimbări majore în primul unsprezece, începând
chiar de la postul de portar.

Vizat este Kristjan Naumovsky, care a avut o prestație slabă în
eșecul răsunător cu „U” Cluj din ultima etapă, scor 3-4. Și pentru
că fotbalistul macedonean nu a confirmat, el va lua loc duminică
doar pe banca de rezerve. În locul său, la Brașov, între buturi va
reveni George Curcă, abia acum după prezența bifată la Split, cu
Hajduk.

Rubio și Bordeanu vor fi, de asemenea,
titulari

Atunci, portarul constănțean a fost trimis pe termen nelimitat la
echipa a doua, apoi exilat pe bancă. Acum însă, suspendarea impusă
de antrenor va lua sfârșit duminică, la Brașov. Schimbarea
„numărului 1” al echipei nu este singura pe care „Fălcosul” o va
efectua. Tehnicianul nu se va dezminți nici în următoarea etapă, va
risca pentru a forța victoria și îi va trimite din primul minut pe
cei doi fotbaliști proaspăt achiziționați de „câini”. Oscar Rubio
va evolua pe banda dreaptă alături de Gabi Torje, după ce a debutat
în alb și roșu în amicalul cu Gaziantep (2-2). Spaniolul va bifa
astfel prima sa apariție pentru Dinamo într-un joc oficial, la
numai două săptămâni de la transferul său.

Ando se gândește să modifice un pic
sistemul

Și mai puțin a avut de așteptat Valeriu Bordeanu, fost campion cu
Unirea Urziceni, care a câștigat lupta pentru titularizare cu Elias
Bazzi încă de la primul gong și l-a convins pe Andone că poate să
joace la Brașov după numai câteva antrenamente. Altfel, o ultimă
mutare a „Fălcosului” care s-ar putea întâmpla în meciul cu echipa
lui Ioan Neculaie ar putea fi de ordin tactic.

Conform unor colaboratori ai antrenorului, acesta a utilizat în
amicalul de săptămâna trecută, din Turcia, un sistem 4-4-2, cu
mijlocașii dispuși în romb, pentru a suplimenta forța ofensivă în
acea zonă, schimbare ce ar putea fi utilizată în premieră într-o
partidă oficială chiar peste două zile, evident tot la
Brașov.

4 meciuri a evoluat pentru Dinamo
Kristijan Naumovsky în acest sezon, toate în Liga
I

6 meciuri a fost titular Curcă în acest
sezon, dintre care două în Liga I
8
goluri a primit George Curcă în acest sezon între
buturile lui Dinamo
200 de mii de euro a plătit
Dinamo celor de la Farul Constanța pentru achiziționarea lui George
Curcă

Jurnalist sportiv din anul 2003, în prezent reporter special și realizatorul emisiunii EXCLUSIV DINAMO de la ProSport. Ziarist acreditat la clubul Dinamo București încă din anul 2004, Cătălin Mureşanu este autorul a mii de articole, interviuri, reportaje, cronici pe care le-a scris pentru ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
'Aurul negru' din România ajunge în cele mai exclusiviste restaurante din lume
'Aurul negru' din România ajunge în cele mai exclusiviste restaurante din lume
Câte mașini are Piedone, de fapt. Cel mai vechi autoturism al șefului ANPC este fabricat în 1968
Câte mașini are Piedone, de fapt. Cel mai vechi autoturism al șefului ANPC este fabricat în 1968
Fiul adoptiv al Luminiței Anghel, în stare de șoc! Ce a aflat David Pușcaș despre mama lui naturală și ce mesaj i-a transmis?: „Îmi este frică, nu poți să faci chestia asta singur. Vreau să...”
Fiul adoptiv al Luminiței Anghel, în stare de șoc! Ce a aflat David Pușcaș despre mama lui naturală și ce…
Reghecampf, furios după concedierea din Tunisia: „De neînțeles!”. A lămurit ce oferte are acum
Reghecampf, furios după concedierea din Tunisia: „De neînțeles!”. A lămurit ce oferte are acum
Marius Şumudică şi-a dat demisia | VIDEO EXCLUSIV
Marius Şumudică şi-a dat demisia | VIDEO EXCLUSIV
Considerat
Considerat "numărul 1" şi "pictor" de Gigi Becali, fotbalistul a ajuns doar partener de antrenament la FCSB! "Nu a vrut…
O mai ții minte pe Victoria Ruffo? Cum arată acum regina telenovelelor latino, la 62 de ani. Fanii au rămas uimiți
O mai ții minte pe Victoria Ruffo? Cum arată acum regina telenovelelor latino, la 62 de ani. Fanii au rămas…
Mario Iorgulescu a EVADAT și riscă trei ani de închisoare în plus. Este dat în urmărire internațională
Mario Iorgulescu a EVADAT și riscă trei ani de închisoare în plus. Este dat în urmărire internațională
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Bubulino, de azi înainte vom face dragoste ca la Jocurile Olimpice!
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Bubulino, de azi înainte vom face dragoste ca la Jocurile Olimpice!
SURSE: Deficitul ar putea ajunge la 10%, iar creşterea economică va fi sub aşteptări. Guvernul ia în calcul noi taxe, TVA de 21% şi acord cu FMI
SURSE: Deficitul ar putea ajunge la 10%, iar creşterea economică va fi sub aşteptări. Guvernul ia în calcul noi taxe,…
Ce se ascunde în tunelurile secrete ale Vaticanului
Ce se ascunde în tunelurile secrete ale Vaticanului
Imagini rare cu soţia lui Marius Şumudică! Liliana e căsătorită cu omul momentului de peste 30 de ani
Imagini rare cu soţia lui Marius Şumudică! Liliana e căsătorită cu omul momentului de peste 30 de ani
Cauza morții fetei de 15 ani care a căzut cu trotineta. Ce s-a întâmplat cu Valentina, în șanț
Cauza morții fetei de 15 ani care a căzut cu trotineta. Ce s-a întâmplat cu Valentina, în șanț
Permis de conducere pentru pensionari! Regulă nouă pentru șoferii care au peste 65 ani
Permis de conducere pentru pensionari! Regulă nouă pentru șoferii care au peste 65 ani
Maria a murit de Paște, la slujba de Înviere. Femeia s-a prăbușit la pământ, în biserică. Ce i-a spus preotului înainte să moară:
Maria a murit de Paște, la slujba de Înviere. Femeia s-a prăbușit la pământ, în biserică. Ce i-a spus preotului…
Doliu în Las Fierbinți! Actorul a murit de Paște
Doliu în Las Fierbinți! Actorul a murit de Paște
Console portabile: cum să-ți îmbunătățești experiența de joc
Console portabile: cum să-ți îmbunătățești experiența de joc
Ești obligat să oprești dacă un pieton e pe sensul opus? Regula pe linia de tramvai
Ești obligat să oprești dacă un pieton e pe sensul opus? Regula pe linia de tramvai
Artista din România care și-a asumat relația cu o fată. Cum s-a filmat alături de noua ei iubită | VIDEO
Artista din România care și-a asumat relația cu o fată. Cum s-a filmat alături de noua ei iubită | VIDEO
×