Apărarea Rapidului, în pericol!** VEZI jucătorii care sunt la un cartonaș galben de suspendare

Înaintea partidei de la Mediaș cu „U” Cluj, Marian Rada nu se
poate baza pe Rui Duarte, care este suspendat, iar Daniel Pancu și
Cassio nu sunt total refăcuți după accidentările suferite în
meciurile cu Steaua și Gaz Metan.

O altă problemă cu care se poate confrunta gruparea „feroviară”
este aceea că trei dintre cei patru fundași – Marcos Antonio,
Glauber Berti și Ezequias – sunt la un cartonaș de suspendare, iar
dacă îl vor primi la Mediaș, pot rata ultima etapă și nu vor juca
împotriva Brașovului. De asemenea, Mihai Roman are trei cartonașe
galbene și se află în aceeași situație ca și cei trei colegi ai săi
din defensivă.

În cazul în care cei doi fundași centrali vor fi suspendați pentru
partida cu FC Brașov, Marian Rada va fi obligat să apeleze la
rebelul Marius Constantin pentru a face pereche în apărare cu
bulgarul Pavel Vidanov. Acesta a fost trimis la echipa a două după
ce a avut un conflict cu Marius Șumudică în turneul de pregătire
din Antalya, Turcia.

Rada
ia șase jucători de la Rapid II

Din cauza problemelor de lot, Marian Rada a chemat la
antrenamentele primei echipe șase jucători de la Rapid II. Grigore,
Huțan, Călin Florin, Matei, Dăescu și Mădălin Martin li s-au
alăturat lui Alexandru Ioniță și Andrei Ciolacu, care au făcut
parte din lot la ultimele partide disputate de giuleșteni.

Publicat: 10 05. 2011, 03:00
Actualizat: 10 05. 2011, 03:00