Apare cardul Dinamo!** Vezi aici ce avantaje le oferă fanilor „roș-albi”!
Dinamo revoluționează relația suporter – club în fotbalul
românesc și negociază cu BRD lansarea unei serii de carduri
speciale, fanii roș-albi urmând să beneficieze de o serie de oferte
atractive. În plus, grupul bancar vrea să devină și principalul
sponsor al „câinilor” din sezonul viitor.
În scurt timp, fanii din „Ștefan cel Mare” vor putea utiliza cea
mai performantă tehnologie în materie de banking: cardurile
contactless. „Câinii” negociază cu BRD în aceste zile condițiile de
colaborare, iar principalii beneficiari vor fi suporterii.
Cardul „Mister” Dinu
Cardurile contactless sunt, de fapt, un gadget care vine opțional
odată cu tradiționalul card bancar. Acesta are forma unui abțibild
aplicabil pe telefonul mobil sau pe orice altă suprafață, ori ca
breloc. Astfel, după ce Dinamo va oficializa colaborarea cu BRD,
fiecare fan dinamovist își va putea procura un asemenea obiect.
Beneficiile sunt nenumărate: reduceri la abonamente sau bilete,
ședințe foto și sesiuni de autografe, reduceri la produsele
comercializate în incinta stadionului în timpul meciului, dar și un
card bancar personalizat, la alegere, cu imaginea unui jucător
actual sau de legendă al clubului. Cornel Dinu e principalul vizat,
„Mister” fiind considerat emblema „câinilor”.
BRD in. Orange out?
Banca face parte din grupul francez Groupe Societe Generale, care
are o valoare de piață ce depășește un trilion de euro. BRD a
deschis în paralel și negocierile pentru a deveni sponsorul
principal al lui Dinamo. În prezent, „câinii” au semnat în acest
sens un parteneriat cu Orange, care le asigură o sumă minimă de
800.000 de euro, dar, în funcție de performanțe, se poate majora cu
încă o jumătate de milion. Dinamo solicită acum măcar un milion de
euro, garantat, plus clauze de performanțe. BRD are semnate
contracte de imagine cu Nadia Comăneci, Ilie Năstase și Gică Hagi,
ultimii doi fiind cunoscuți pentru simpatia lor față de
roș-albaștri. În cazul în care s-ar încheia înțelegerea cu BRD,
Orange ar deveni sponsor secundar.
Ce
câștigă suporterii „contactless”:
-reduceri la bilete și abonamente;
-reduceri la comercianții care au parteneriate cu clubul la plata
cu cardul BRD;
-ședințe foto și sesiuni de autografe cu jucătorii;
-reduceri la produsele comercializate în stadion în timpul
meciurilor.
1 milion
de euro cer „câinii” de la BRD pentru a deveni sponsor
principal
BRD,
peste 2,5 milioane de clienți
Instituția bancară care a pus ochii pe Dinamo este una dintre cele
mai importante din România și face parte din, probabil, cel mai
mare grup de acest profil din lume. BRD are doar în țară peste 2,5
milioane de clienți și 930 de unități bancare. Pe mapamond,
GroupeSociete Generale are peste 160.000 de angajați, iar în 2009 a
fost evaluată la peste un trilion de euro, totalul profiturilor
ridicându-se la 678 de milioane de euro.
Țiriac
aduce Mitsubishi
Pe lângă parteneriatul cu BRD, Dinamo va semna în cel mai scurt
timp o colaborare și cu Mitsubishi. Producătorul japonez de
automobile va înlocui astfel Honda, firma care îi sponsorizează în
prezent pe „câini”. La prezentarea oficială, care va fi organizată
după ce lotul condus de Ioan Andone se va întoarce în România, va
fi prezent și Ion Țiriac (foto), cel care a importat în țara
noastră brandul Mitsubishi.