Apocalipsa la Dinamo**

N’Doye a fost trimis ieri la București după ce a petrecut prin
Cluj până la 5 dimineața. Bratu a sărit la bătaie cu Prunea, și
„câinii” au intrat în grevă pentru meciul de la Bistrița. Dinamo
trăiește zile grele, iar în spatele jucătorilor stă impresarul care
își vrea înapoi controlul asupra clubului.

Dinamo poate decreta ziua de ieri drept cea mai lungă în istoria
clubului. Ea începe încă din noapte, odată cu căutarea lui N’Doye
prin tot Clujul de către Prunea. Senegalezul, alături de Djakaridja
Kone și Zie Diabate, petrecuse noaptea la jucătorul lui CFR, Yssouf
Kone. Apoi, continuă cu Florin Bratu sărind la bătaie cu Prunea,
căruia i-a cerut socoteală pentru toleranța cu care e tratat
N’Doye. În fine, apogeul e reprezentat de revolta întregului
vestiar, care s-a poziționat lângă Bratu. Cinci jucători au refuzat
să joace mâine la Bistrița, în campionat, alegând să plece din
Ardeal la București. Nimic nu e întâmplător însă. Totul se leagă de
un anume impresar.

S-a
supărat Giovani, deci cade tot!

Înainte de izbucnirea scandalului, rețineți!, au avut o discuție
cu impresarul lor, Giovani Becali. S-a întâmplat în camera de hotel
a lui Mărgăritescu, în care au dat un telefon mobil pe speaker,
având o adevărată conferință cu impresarul lor. Acesta a dat un OK
de care aveau nevoie pentru a începe răscoala. „Dacă e nevoie, vă
găsesc eu de la vară contracte la toți!”, le-ar fi zis Giovani
celor cinci. Motivul pentru care Becali și-a îndemnat jucătorii să
facă acest radical pas este acela că nu a fost de acord cu multe
dintre deciziile luate de conducerea lui Dinamo în ultima vreme,
simțind astfel că pierde în influență. S-a opus în primul rând ca
Prunea să lucreze la Dinamo, dar nu a reușit să împiedice asta.

A pornit deci un război atomic, care continuă marți cu o
conferință de presă a fotbaliștilor revoltați. Până una alta,
Dinamo, ca și club, va suferi cel mai mult, pentru că, la Bistrița,
va evolua cu o echipă atipică. E vorba de un conflict deschis, cu
Giovani Becali și Vasile Turcu într-o parte și Cristi Borcea,
alături de Nicolae Badea, în cealaltă. Acest război poate consemna
ieșirea definitivă de sub influența impresarului sau, dacă Giovani
Becali iese învingător, Dinamo redevine o societate controlată de
acesta.

N’Doye nu mai face parte din lot. Nu l-am exclus noi. El
s-a exclus singur

Florin Bratu, atacant Dinamo

Cine e Bratu? Nu-l cunosc! Nu e colegul meu!
Ousmane N’Doye, mijlocaș Dinamo

Dacă sunt profesioniști, trebuie să își respecte
contractul. Fiecare doarme cum își așterne

Florin Prunea, manager sportiv Dinamo

Cineva îi învață prost. Dacă Dinamo vrea, îi nenorocește pe
viață

Dumitru Dragomir, președinte LPF

Cer
amânare pentru Dinamo II pentru ca Țălnar să aibă
lot

Cornel Țălnar (foto) vrea să cheme mai mulți fotbaliști de la
echipa lui Orac pentru a completa lotul. Este vorba de 6-7
jucători, iar în aceste condiții cei de la satelit nu vor avea cu
cine să mai joace. Oficialii dinamoviști vor trimite astăzi spre
Federația Română de Fotbal o hârtie prin care vor cere ca partida
dintre Dinamo II și Petrolul Ploiești, programată mâine la ora
11:00, să fie amânată cu 24 de ore. „Câinii” cer clemența clubului
prahovean în demersul lor.

Publicat: 16 04. 2010, 09:32
Actualizat: 16 04. 2010, 12:06