Apostol dă cărțile pe față: „Nu mi-am dorit niciodată să vin la Steaua!”** Vezi ce zice despre Gigi Becali!

A ales să se despartă de Steaua și nu regretă acest lucru, iar
acum singura opțiune pentru a evolua până în vară este Unirea
Urziceni.

Fostul mijlocaș al roș-albaștrilor, Iulian Apostol, a ales să
vorbească despre planurile sale de viitor.

„Până în vară voi merge la Unirea Urziceni, să joc. Altă soluție nu
există, pentru că în acest sezon am evoluat deja la două echipe,
Unirea și Steaua. Oricum, singurele discuții serioase le-am avut cu
Mihai Stoichiță și cu Dan Petrescu, dar până la vară nu se punea
problema să joc în altă parte. Doar dacă plecam din Europa! Am
vorbit cu cei de la Urziceni. Felix Grigore (n.r. – directorul
sportiv al Unirii) mi-a propus să revin acolo și am acceptat. Asta
înseamnă că am fost apreciat pentru ceea ce am făcut la
Unirea.”
, a spus Iulian Apostol pentru evz.

Apostol a vorbit și despre cum a fost nevoit să meargă la Steaua,
deși nu își dorea acest lucru.

„Am stat două luni. Nu e foarte mult. A fost o nereușită.
Am mers la Steaua deoarece am vrut să le întorc serviciul celor de
la Unirea, care în 2007 mi-au întins o mână luându-mă de la Farul.
Au fost câteva discuții și, într-un final, am acceptat să merg la
Steaua. Nu plănuiam să vin în Ghencea. Nu a fost dorința mea sută
la sută să ajung, în acel moment, la Steaua. Doream să merg în
străinătate.”
a mai declarat Apostol.

El nu l-a uitat nici pe patronul Stelei, despre care a spus că e un
om schimbător, dar nu acesta a fost motivul pentru care a decis să
plece din Ghencea, ci din cauza unor suporteri care îl înjurau meci
de meci.

„Ă‚sta e stilul lui. Nu trebuie să mai mire. Sunt un om care
vede lucrurile destul de bine, de matur. Citesc destul de repede
oamenii, așa că îmi fac imediat o părere despre cel din fața mea.
Gigi Becali e schimbător. Nu ești sigur pe ce vorbește. Azi te
laudă, mâine te desființează. Nu știi care e Gigi! Nu am plecat din
cauza lui, ci din pricina unor suporteri. Din cauza acelora care
vin la stadion cu un singur scop: să înjure și să conteste. Nici nu
contează pe cine.”
a încheiat Apostol.

Publicat: 13 01. 2011, 09:03
Actualizat: 13 01. 2011, 09:06