Apostu îngroapă Ceahlăul
„Dubla” atacantului piteștean îi trimite pe nemțeni la matineu
după doar un an în primul eșalon.
Internațional avea nevoie de victorie pentru a fi sigură că nu își
complică viața în finalul campionatului. Și, după 2-0 cu Ceahlăul,
elevii lui Ionuț Badea sunt aproape siguri că au scăpat de la
retrogradare, în timp ce la Piatra Neamț, în sezonul viitor,
meciurile se vor juca de la ora 11:00.
Piteștenii au început în forță meciul, în timp de nemțenii păreau
marcați de importanța momentului. Acest lucru a fost speculat din
plin de gazde, care au asaltat poarta lui Villdasen încă de la
primele atingeri ale mingii. După un gol anulat în minutul 2,
Apostu a deschis scorul, înscriind cu un șut simplu din zece metri
(14). Lipsa de idei din tabăra experimentatului Zoran Filipovic nu
a avut leac chiar dacă muntenegreanul a forțat ofensiva prin
schimbările făcute. Nou-intrații Edson și Ibrahim au fost, rând pe
rând, aproape să restabilească egalitatea, dar Popa s-a opus de
fiecare dată. Pe fondul ratărilor nemțene, Internațional a dat
lovitura de grație prin același Apostu, care a transformat cu
precizie o lovitură de la 11 metri (84).
După 0-2 la Pitești, nemțenii se întorc în liga a II-a după doar un
sezon, meciurile cu Unirea Urziceni și CFR mai contând doar pentru
palmares.
„Am pierdut ultima șansă de a ne salva. Nu am jucat atât de
bine încât să marcăm și să ne apropiem victoria”
Zoran Filipovic, antrenor Ceahlăul
„Ceahlăul și-a jucat ultima șansă. Încă nu suntem salvați
de la retrogradare. Vom trata serios și ultimele două
meciuri”
Ionuț Badea, antrenor Internațional