Aproape două milioane de euro pentru transferul lui Alibec! Clubul care e gata să pună banii pe masă și atacanții „cu nume” cu care ar urma să se bată pentru un loc de titular
Denis Alibec (27 de ani) a avut nevoie de nouă meciuri, un gol și două pase decisive în tricoul Astrei pentru a atrage din nou atenția unui club din străinătate. Acum, atacantul Astrei se află aproape de al doilea transfer al carierei în afara granițelor, cu turcii de la Trabzonspor venind pe urmele sale.
Conform digisport.ro, emisarii clubului turc l-au urmărit din tribune pe Alibec la meciul cu Dinamo, 1-2, în care Denis a marcat, impresia produsă a fost una foarte bună, iar turcii ar fi gata să pună pe masă 1,7 milioane de euro, adică suma plătită de Ioan Niculae în vară, în momentul în care l-a răscumpărat de la FCSB. Transferul depinde, însă, și de evoluțiile viitoare ale vârfului de atac, Trabzonspor urmând să-și trimită reprezentanții și la partida cu FCSB de duminică, 4 noiembrie, din prima etapă a returului sezonului regulat.
Pe locul șapte în Turcia, cu 14 puncte strânse în primele nouă etape și 17 goluri marcate, Trabzonspor are al doilea cel mai bun atac din campionat, după Kasimpașa (22 de goluri), la egalitate cu liderul Galatasaray.
Iar un eventual transfer în Turcia l-ar duce pe Alibec într-o luptă foarte greu de dat pentru postul de titular. În acest moment, golgheterul lui Trabzonspor este columbianul Hugo Rodallega, fost atacant în Premier League, la Wigan, cu cinci goluri, iar al doilea marcator este Burak Yilmaz (patru goluri), unul dintre cei mai importanți atacanți din istoria recentă a fotbalului turc.
Șase milioane de euro valora Rodallega în 2011, când juca pentru Wigan, în timp ce Yilmaz ajunsese să valoreze 18 milioane de euro în 2013, când îmbrăca tricoul lui Galatasaray.