„Câinii” sunt motivați înaintea derby-ului de duminică și exclud varianta ca roș-albaștrii să sărbătorească adjudecarea titlului tocmai în „Groapă”.
„La toate meciurile cu cei de la Steaua suntem motivați sută la sută, dar acum avem și motive în plus, fiindcă ei se luptă pentru titlu și noi vrem să-i încurcăm. Nici nu vreau să mă gândesc că Steaua ar putea lua titlul în «Ștefan cel Mare». Ar fi o blasfemie!”, a spus Mărgăritescu.
„Avem onoare și mai bine murim în picioare decât să trăim în genunchi”, a completat mijlocașul. „China” a avertizat asupra arbitrajului. „E normal să ne temem de arbitri. Cred că au început să-și permită prea multe greșeli împotriva noastră”, a precizat fotbalistul. La rândul său, Florin Bratu spune că echipa sa nu va ajuta niciodată formația din Ghencea. „Va fi un meci de orgoliu, de care pe care! Nu cred că cineva se poate gândi că am putea ajuta Steaua. Chiar dacă am avut un sezon nereușit, toți dinamoviștii vor să învingem rivala de o viață, iar noi, jucătorii, ne dorim cel mai mult acest lucru”, a declarat atacantul.
Bratu nu se teme de arbitraj
„Nu cred că vor fi probleme de arbitraj. Dacă reușim să ne facem jocul așa cum am reușit în meciul cu Rapid, atunci vom învinge. Vrem să ne facem suporterii fericiți”, a încheiat „Bratone“.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER