După ce LPF a decis amânarea partidei dintre Oțelul Galați și Astra Ploiești, din cauza faptuluă că jucătorul echipei ploieștene a fost diagnosticat cu gripă porcină, antrenorul Astrei, Nicolo Napoli, a declarat că decizia luată de Liga Profesionistă de Fotbal nu a „picat” într-un moment favorabil pentru echipa sa. Astra a învins în etapa precedentă pe Steaua, iar jucătorii erau pregătiți atât fizic cât și moral pentru confruntarea cu Oțelul. Totuși, tehnicianul Astrei se bucură că nu au apărut și alte cazuri de gripă la echipă.
„Echipa este pe val după victoria cu Steaua și cred că băieții erau pregătiți fizic și aveau ascendentul moral să joace vineri la Galați. Ar fi fost bine pentru noi să se joace vineri, însă, regulile sunt reguli și ne vom supune. Mă bucur că nu au mai apărut și alte cazuri de gripă în lot. De la confirmarea infectării lui Valdez s-au scurs 5 zile. Colegul său de cameră, Vădrariu, a fost izolat și el, dar nu este deloc confortabil să te găsești în această situație”, a declarat Nicolo Napoli.
De partea cealaltă, oficialul grupării gălățene, Marius Stan, a afirmat că nu-l încântă faptul că s-a amânat partida, deoarece echipa sa va fi nevoită să joace două meciuri la trei zile.
„Nu ne convine acest lucru, pentru că vom fi nevoiți să jucăm două meciuri la trei zile. Important e să nu avem și noi un caz de gripă nouă”, a declarat Stan, a cărui opinie a fost împărtășită și de antrenorul Dorinel Munteanu, care a spus că decizia amânării meciului, comprimă programul Oțelului: „Nu-mi pică bine această amânare, ne comprimă finalul de tur, dar asta este, nu avem ce face, mergem înainte”. Partida Oțelul Galați – Astra Ploiești, contând pentru etapa a 15-a a Ligii I, era programată să se dispute inițial vineri.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER