Ar fi mutarea carierei pentru Rotariu! Dinamovistul, urmărit de scouterii lui Juventus! Brănescu: „Cum ar fi să jucăm împreună în Champions League!?”
Dinamovistul Dorin Rotariu se află pe radarul uneia dintre cele mai bune echipe din lume, fiind urmărit îndeaproape de scouterii lui Juventus Torino. Publicația JN24.it, un cotidian online dedicat 100% clubului torinez, notează că mijlocașul ofensiv de 20 de ani a atras atenția campioanei Italiei și ar putea face obiectul unui transfer în viitorul apropiat, dacă evoluțiile sale vor fi pe măsura așteptărilor.
Foarte probabil, Rotariu va fi urmărit în mai multe rânduri în acest sezon și torinezii ar putea face o ofertă în pauza de mercato din iarnă sau în vara viitoare.
Întrebat despre posibilitatea ca Rotariu să ajungă la Juve, portarul Laurențiu Brănescu, împrumutat de torinezi la Dinamo în acest sezon, s-a declarat convins că internaționalul de tineret ar face față la campioana Italiei. Visul lui Brănescu este să îmbrace tricoul lui Juventus într-o partidă din Champions League și speră să aibă ocazia să o facă chiar alături de colegul său de cameră de la Dinamo.
„De ce nu (n.r. să se descurce Rotariu la Juventus)? Eu aș fi fericit pentru el să ajungă acolo.
Chiar glumeam într-o seară și îi spuneam, pentru că suntem colegi de cameră, cum ar fi să jucăm împreună în Champions League. Mi-aș dori pentru el să ajungă acolo, pentru că e un club mare și ați văzut că astăzi l-au achiziționat și pe Higuain. Deci chiar se gândesc la mai mult decât câștigarea campionatului Italiei, vor să se impună și în Europa”, a declarat Brănescu după partida Astra – Dinamo 1-4.
În vârstă de 20 de ani, Rotariu a ajuns în curtea clubului roș-alb în 2012, când a fost adus la echipa secundă de la Poli Timișoara. A fost promovat la prima echipă în 2013 și a strâns deja 118 meciuri pentru Dinamo, în toate competițiile, marcând 23 de goluri și oferind 19 pase decisive.