Ar fi putut fi cel mai tare transfer făcut vreodată în Liga I!** Motivul pentru care Francisco Reges nu mai vine la CFR
UPDATE 15.57 – Transferul lui Reges la CFR Cluj a căzut azi, la orele amiezii. CFR a primit acordul clubului lusitan pentru a discuta cu fotbalistul, dar acesta a cerut să primească până la vară un salariu de 700.000 de euro pentru a veni în România.
Șefii clubului din Gruia nu s-au arătat dispuși să achite un salariu atât de mare, mai ales că nu evoluază în cupele europene.
CFR ar putea da o adevărată lovitură pe piața transferurilor, în ultima clipă. Presa din Portugalia scrie că ardelenii visează la o mutare ce pare incredibilă: aducerea brazilianului Fernando Francisco Reges, un fotbalist cu 71 de meciuri la Porto în ultimele 3 sezoane.
Cotat de transfermarkt la 14 milioane de euro, Reges ar urma să fie deținut în coproprietate de CFR și Porto. Mijlocașul a fost rezervă în Supercupa Europei (a și intrat pe final) și ar fi de departe jucătorul străin cu cea mai bună cotă care a evoluat în Liga I.
A fost dorit în trecut ce AC Milan și AS Roma, iar venirea sa în Liga I pare inexplicabilă. Singura variantă plauzibilă ar fi ca în discuție să intre procentele pe care Porto i le datorează CFR-ului, în cazul în care Pereira va pleca la o altă formație, iar ardelenii să renunțe la orice pretenție din transferul uruguayanului.
Contactat de ProSport, președintele Iului Mureșan a confirmat informația: „Francisco Reges? Suntem în discuții și nu se știe nicodată ce aduce noaptea, la fel ca și Beto”, a declarat Iuliu Mureșan, pentru ProSport
21 de meciuri a jucat Reges pentru Porto în sezonul 2010-2011
8 meciuri a jucat brazilianul în Europa League, în sezonul trecut, când lusitanii au cucerit cupa
CE A ADUS CFR-UL ÎN ACEASTĂ‚ VARĂ‚
Ronny Carlos da Silva (atacant, Guangdong) liber 3 ani – brazilian
Renan Garcia (mijlocaș, Guimaraes) liber 3 ani – brazilian
Pape Amodou Sougou (mijlocaș, Academica) liber 3 ani – senegal
Jose Lionn de Lucena (fundaș, Guimaraes) 100.000 e 3 ani -brazilian
Jorge Paulino „Camora” (fundaș, Naval) liber 3 ani – portughez
Daniel Fernandes (portar, VFL Bochum) liber 3 ani – portughez
Weldon Andrade (atacant, Benfica) liber 2 ani – brazilian
Pedro Celestino (mijlocaș, Beleneses) liber 3 ani – portughez (capu verde)
Rui Pedro (atacant, FC Porto) liber 3 ani – portughez
Alberto Bastos „Beto” (portar, Porto) 100.000 euro – 1 an – portughez