Dorinel Munteanu recunoaște că plecarea lui Rădoi va lăsa un gol în echipa Stelei, dar consideră că fundașul poate fi suplinit cu succes de ceilalți jucători.
Fostul tehnician al Stelei spune că o echipă cu blazonul formației din Ghencea nu are cum să resimtă atât de puternic pierderea unui singur fotbalist, fie el și căpitanul echipei.
"Rădoi a fost un jucător foarte important pentru Steaua, dar ar fi tragic ca o echipă să stea într-un singur jucător. Nu cred că Steaua stă în Mirel Rădoi"
Neamțul nu crede că în viitorul apropiat se va produce un schimb de generații la echipa vicecampioană. Pentru a se realiza o reconstrucție a echipei e nevoie de răbdare și sacrificii: "Nu cred că există reconstrucție la Steaua. Pentru asta e nevoie să accepți că nu vei termina foarte sus, și nu cred că Steaua este o echipă care să nu dorească să participe în Liga Campionilor."
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER