„Ar fi un mare șoc dacă Timișoara ar lua titlul și nu ar putea evolua în Liga Campionilor”

Finalul de campionat încinge și mai mult atmosfera din Liga I,
duelul dintre Oțelul, Timișoara și Vaslui s-ar putea să nu se dea
numai pe teren.

Dumitru Dragomir a declarat că ar ieși un mare scandal în cazul în
care FC Timișoara ar câștiga titlul de campioană a României și nu
va putea evolua în grupele Ligii Campionilor din cauza
licenței.

„Ar fi un mare șoc și cred că ar fi un mare scandal într-o Românie
în care campioana să fie blocată pentru că a făcut o schimbare de
societate. Astea sunt probleme care nu cred că intră în atribuțiile
președintelui sau vicepreședintelui. Dacă vrei să fii cu ochelari
la ochi precum calul poți să le scoți pe toate cinci care joacă în
cupele europene și să aduci echipe din Liga a II-a. Dintr-un condei
poți să anulezi orice în țara asta”
, a spus
Dragomir.

La rândul său, președintele FRF, Mircea Sandu, a anunțat că un
răspuns din partea UEFA în ceea ce privește licențierea grupării
timișorene va fi primit după data de 31 mai.

„La primul Comitet Executiv după 31 mai vom primi și noi
informații cu tot ce s-a întâmplat cu licențierea”
, a
declarat Sandu.

Publicat: 09 05. 2011, 17:09
Actualizat: 09 05. 2011, 18:24