Ar putea da grătarele pe barbeque! America și-a trimis „impresar” în România și îl seduce pe Denis Alibec: „Ar fi frumos”
Ajuns la 29 de ani, Denis Alibec speră să convertească jocurile bune din ultima vreme într-un transfer în afara țării. Atacantul Astrei a dezvăluit că i-ar plăcea să îl urmeze pe Alexandru Mitriță în Statele Unite ale Americii.
Denis Alibec este blocat la Astra, cel puțin pentru partea a doua a sezonului. Patronul giurgiuvenilor, Ioan Niculae, a declarat că nu mai pleacă nimeni de la echipă, chiar dacă are oferte. Unul dintre cei mai căutați este Denis Alibec. Atacantul a reușit un sezon de toamnă foarte bun, încununat cu 8 goluri în 14 meciuri, și speră ca jocul bun să nu rămână fără ecou în campionatele mai puternice.
Marius Șumudică a dezvăluit că l-ar lua oricând pe Alibec la Gaziantep, dar că turcii nu au banii ceruți de giurgiuveni. Denis Alibec speră totuși ca un eventual nou titlu cu Astra să îi deschidă drumurile spre un transfer bănos.
„Am făcut deja 29 de ani şi sper să prind şi eu un transfer în străinătate. (n.r – Cum să pleci? Budescu vrea să rămâi ca să te scoată golgehter) Păi, vine şi el… vom vedea, încă nu e nimic concret, nu am vorbit cu nimeni. Aş vrea să şi rămân. Putem să luăm campionatul, de ce nu?! Dar avem şansele cele mai mici dintre cele trei, patru din faţă”, a spus Denis Alibec pentru TelekomSport.
Cunoscut pentru petrecerile la grătar alături de Budescu, Alibec ar putea schimba meniul: este ademenit cu un barbeque de către „americanul” Mitriță. Fostul atacant al italienilor de la Inter spune că a vorbit cu Mitriță despre fotbalul din MLS. Ar fi încântat ca olteanul să îi deschidă drumurile peste Ocean.
„Da, cred că ar fi foarte frumos. Am vorbit cu Mitriţă, mi-a spus că fotbalul este bun, ţara… E normal să fie frumoasă. Dar vom vedea, nu se ştie niciodată unde voi ajunge”, a mai spus Alibec.