Aranjamente, combinații, permutări**
Da, e vorba despre Ligă, dar nu neapărat despre blaturi.
Universitatea Severin, fostă Craiova, s-a mutat cu chirie în
ansamblul rezidențial Municipal din Drobeta. Stadion frumos, prin
ANL, un aranjament făcut de Mititelu în cadrul programului „A Doua
Casă”. Omul e de înțeles, până și prin ochelarii lui de soare se
vede că niciun maidan din Cetatea Banilor nu corespunde normelor
UE. Bine, nici primarul Solomon nu corespunde vreunor norme de
bun-simț, dar ce să ne mai mirăm de un xenofob nepatriot (ce
chestie!) când, pe stadionul PSD, primarul Marean își scuipă
căpitanul de echipă în față, iar Geoană se șterge nepăsător cu
batista violet.
A fi primar în România ține acum de vocație. Uitați-vă la
cetățeanul de onoare Ali Baba și cei 40 de consilieri din Râmnicu
Vâlcea.Între timp, Tudor Vladimirescu al Pandurilor, Condescu, vrea
să-și strămute oștenii de pe Jiu pe Olt, la Craiova, în locul
alb-albaștrilor retrași în munți. Cine pleacă la plimbare, pierde
locul de onoare. Exact ca în jocul acela cu un scaun în minus,
toată lumea ar trebui să-și schimbe locul.
De exemplu, Unirea joacă deja în Ghencea. Steaua nu joacă nimic,
așa că poate evolua în locul Ceahlăului, tot fac patronii jumi-juma
punctele. Rapidulețul poate gara și va juca în stația CFR-ului din
Cluj, iar persoanele care i-au condus pe jucători la tren pot
coborî la Ploiești să vadă dinamoviștii lui Borcea pe stadionul
Astrei. Nu e mare distanță de la butelie la rafinărie. Vasluiul lui
Porumboiu s-ar antrena bine la Iași, în timp ce Poli trece podul de
floare și bostan la Chișinău, în țarcul Zimbrului. Dar cine rămâne
pe dinafară? Nicio grijă, de obicei echipa națională.
Nimeni nu se poate plânge că o să aibă condiții de joc mai
proaste. În fond, toate stadioanele sunt o apă de ploaie, unul nu e
acoperit și nici n-o să fie vreodată, amin! Dar permutările ar mai
aduce ceva spectacol, exact ca în bancul acela: „Soldați, azi vă
schimbați chiloții. Între voi!”.
articol scris de Mihai
GĂ‚INUȘĂ‚